„Încă o dată, PSD a arătat că este dușmanul României. Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză economică pe care abia am depășit-o. Să votezi în contextul unei contracții economice, care a dus la o lipsa de venituri, demonstrează că PSD este, de fapt, inamicul public numărul unu al României și al economiei românești”, a spus Ludovic Orban, aflat la Cluj.

Nu acceptăm această creștere. Guvernul pe care îl conduc va ataca la Curtea Constituțională această creștere

Ludovic Orban:

„Guvernul pe care îl conduc a majorat punctul de pensie cu 14%, cea mai mare majorare din istoria majorării punctului de pensie. Și asta, în condiții de criză economică. Nu există țară europeană care să fi crescut pensiile, în pandemia de coronavirus, decât puternica economie germană. Iar ei au crescut pensiile doar cu 3,1% pentru pensionarii din fosta Germanie de Vest și cu 4,1% pentru cei din fosta Germanie de Est”, a mai spus Orban.

Am asigurat creșterea alocațiilor în 5 etape succesive. În septembrie, alocațiile plătite au fost majorate cu 20%. Este maximumul suportat de economia românească. Orice creștere de cheltuieli, așa cum sunt cele provocate de criminalii economici de la PSD, nu face decât să îndrepte România spre incapacitate de plată.

Ludovic Orban:
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Declarațiile lui Ludovic Orban au venit după ce Parlamentul a adoptat proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară în forma care include amendamentul PSD privitor la majorarea pensiilor cu 40%.

Marcel Ciolacu: „Bani sunt! Guvernul mutase banii pensionarilor, copiilor și profesorilor în Fondul de rezervă”

Președintele PSD Marcel Ciolacu consideră că Parlamentul a făcut dreptate pentru cinci milioane de pensionari şi a precizat că pensiile trebuie să crească cu 40%, aşa cum prevede legea.

„Bani sunt! Guvernul mutase banii pensionarilor, copiilor și profesorilor în Fondul de rezervă și în capitolul Acțiuni Generale de la Ministerul Finanțelor, de unde puteau fi folosiți după bunul plac de Orban și Cîțu!!! Banii țării ajunseseră Pușculița electorală a PNL! Din care cumpărau primari, traseiști și voturi!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

https://www.facebook.com/CiolacuMarcel/posts/5099517436740330
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
FANATIK.RO
Orașul în care trăiesc cei mai mulți milionari. Numărul lor a trecut de 700
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Observatornews.ro
"Un nenorocit de om, cum să facă aşa ceva". Filmul teribilului accident din Suceava, soldat cu cinci morţi. Trei familii înlăcrimate se pregătesc de înmormântare
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI