„Ce s-a întâmplat nu este corect. De când sunt eu în PNL nu am văzut bodyguarzi care să fie implicați în organizarea procedurii de votare. Aș prefera să nu vă povestesc. Evident, bodyguarzii care păzeau scena nu m-au recunoscut în primă fază”, a spus Ludovic Orban, miercuri, 7 iulie, la Parlament, după ședința de coaliție.
„Haideți, că nu îmi place să discut. Eu nu am acceptat prezența bodyguarzilor și până la urmă aceștia și-au văzut de treabă, dar cu o mare rezistență. Însă este un amănunt pe care nu vreau să îl povestesc. Eu sunt o garanție că nu este nevoie de bodyguarzi când se organizează alegeri interne”, a adăugat liderul PNL.
Bogdan Oprea, șeful BGS: Ludovic Orban s-a împiedicat
Bogdan Oprea, președintele firmei de pază BGS, a susținut că președintele PNL Ludovic Orban s-a împiedicat marți seară, după alegerile de la filiala PNL Sector 4.
Oprea a declarat pentru Libertatea că a vorbit cu agentul de securitate și că „nu s-a întâmplat absolut nimic”.
Domnul Orban a venit, era cu privirea în jos. Agentul de securitate l-a întrebat unde merge. Când domnul Orban a ridicat capul, l-a recunoscut instant și s-a dat la o parte să treacă. Domnul Orban s-a împiedicat foarte ușor, probabil de niște trepte, și acesta a fost tot incidentul.
Bogdan Oprea, președintele firmei de pază BGS, pentru Libertatea: