De asemenea la finalul intervenției senatoarea a pus în fața premierului Cîțu un sac de morgă.
„Aștept sesizări din partea celor care au fost pur și simplu agresați de nici nu pot să-i spun doamnă senator, acest personaj sinistru care nu înțelege unde se află. În măsura în care vor exista sesizări în acest sens, evident Parlamentul va lua decizii”, a declarat Ludovic Orban, miercuri, într-o declarație de presă transmisă de Digi24.
Senatorul USR PLUS Sergiu Cosmin Vlad, chestor al Senatului, care a încercat să o scoată din sala de plen pe Diana Şoşoacă, din cauză că aceasta îl urmărea pe premierul Florin Cîţu cu un sac pentru cadavre, a declarat că senatoarea independentă l-a agresat fizic.
„Modificăm regulamentul dacă este necesar, astfel încât să nu mai permitem astfel de comportamente care contravin total bunului simț și civilizației”, a mai transmis președintele Camerei Deputaților.