Președintele
Camerei Deputaților a spus că este necesară o analiză serioasă,
iar sporurile nejustificate trebuie eliminate.

”Reforma în domeniul sporurilor trebuie făcută odată cu adoptarea legii salarizării. Problema este că, pe lângă revizuirea legislației, este nevoie de o revizuire a actelor normative de rang secundar. Parlamentul nu poate să abroge hotărâri de guvern sau ordine de ministru în care s-a hotărât să se acorde spor de condiții deosebite, de toxicitate, pentru antenă pe bloc sau pentru calculator sau pentru praf sau alte condiții deosebite”, a afirmat Orban.

Din punctul său de vedere, sportul de antenă sau de calculator nu se pot acorda, deoarece ”nu-și au justificare”.

Legea ar putea fi modificată în cel mult un an

Modificările
ar trebui făcute printr-un proiect de lege elaborat de Ministerul
Muncii, cu consultare publică.

”Nu
cred că în domeniul medical trebuie să fie afectat sporul de ATI
sau sporurile pe care le au medicii infecționiști”, a mai spus
liderul liberal.

Acesta
susține o plafonare la 20% a sporurilor, raportat la cheltuielile de
personal ale ordonatorului principal de credite.

Modificarea
legislației va putea fi făcută și prin ordonanță de urgență,
pentru că, ”oricum, aceasta va fi dezbătută în Parlament”.

Pe de altă parte, ministrul muncii, Raluca Turcan, a declarat că noua lege a salarizării ”unitare” ar putea fi adoptată în termen de un an. Și Turcan s-a exprimat în favoarea eliminării unor sporuri, cum ar fi cel de calculator și cel de confidențialitate.

Urmărește-ne pe Google News