Pe 4 septembrie, Ludovic Orban a înaintat un scenariu conform căruia elevii ar putea merge la școală de la 1 octombrie, între 14 și 30 septembrie cursurile urmând a se desfășura online.

Raed Arafat a spus încă că nu a avut loc o discuție oficială pe acest subiect. Iar ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că o decizie privind modul în care vor fi reluate cursurile va fi luată abia după ce DSP va încheia ancheta epidemiologică, luni, 7 septembrie.

Sâmbătă, premierul a revenit asupra declarațiilor, dând asigurări că școala va începe pe 14 septembrie.

”Au fost puncte de vedere exprimate de medici epidemiologi, ca urmare a anchetelor epidemiologice, care au constatat că mulţi dintre cei infectaţi se întorceau din sejururi şi că sunt puncte de vedere legate de faptul că ar trebui consumată boala într-o perioadă, dar nu s-a luat nicio decizie, nu s-a discutat la nivel de Guvern şi vom anunţa când e de anunţat. Școala începe pe 14 septembrie, asta am anunţat clar, dreptul la educaţie trebuie respectat, scoala trebuie să înceapă pe 14 septembrie”, a declarat premierul, conform PRO TV.

Potrivit ministrului Educaţiei, deciziile privind modul în care se vor desfășura cursurile în fiecare școală – fizic, online sau mixt – vor fi luate împreună cu Comitetele Județene pentru Situații de Urgență.

 
 

Urmărește-ne pe Google News