„Am primit cu surprindere invitaţia dumneavoastră de a desemna un reprezentant al Partidului Naţional Liberal în grupul de lucru al Guvernului României pentru adoptarea monedei euro. Aderarea la zona euro este un obiectiv fundamental al Partidului Naţional Liberal. Uitându-ne, însă, la ceea ce aţi făcut până acum şi la criteriile de convergenţă stabilite prin tratatul de la Maastricht, ne dăm seama că dumneavoastră şi guvernul pe care îl conduceţi nu aveţi acest obiectiv, iar demersul pe care îl faceţi este unul pur propagandistic”, se arată în scrisoarea deschisă.

Orban invocă unele rezultate şi evoluţii din economia românească, despre care spune că „umbresc” credibilitatea demersului premierului. Astfel, el subliniază că nivelul prognozat al inflaţiei din România, potrivit ultimului raport transmis de BNR, este estimat la circa 4,5% (media anuală pentru 2018) şi că la acest nivel România nu mai respectă Tratatul Uniunii Europene.

Liderul PNL spune că, ţinând cont de deficitul de 0,59% din PIB în primele două luni ale anului, există un risc ridicat ca articolul din tratat, referitor la plafonul de deficit de sub 3% din PIB, să nu fie îndeplinit iar inevitabil creşterea economică va încetini, ceea ce va duce la creşterea accelerată a datoriei publice, iar indicatorul referitor la datoria publică din criteriile de la Maastricht se va deteriora.

Orban menţionează şi că nici criteriul potrivit căruia dobânzile pe termen lung ar trebui să fie mai mici cu 2 puncte procentuale decât media celor mai performanţi trei membri UE din perspectiva stabilităţii preţurilor nu este respectat, în condiţiile în care România se împrumută pe termen lung cu 4,40%, din cauza lipsei încrederii investitorilor internaţionali în capacitatea României de a se dezvolta durabil pe termen lung.

Preşedintele PNL arată şi că Tratatul UE cere ca rapoartele de convergenţă să examineze un grad înalt de convergenţă sustenabilă, cu referire la „realizarea unui înalt grad de sustenabilitate a preţurilor”, „sustenabilitatea poziţiei financiare a guvernului”, „încadrarea cursului de schimb în limite normale de fluctuaţie stabilite pentru ERM 2” şi „pentru nivelurile ratelor dobânzilor pe termen lung”. El subliniază că, „ţinând cont de caracterul imprevizibil al politicilor economice ale guvernului, sustenabilitatea nu va putea fi atinsă”.

PNL nu are încredere că Executivul PSD-ALDE este pregătit să înceapă cu adevărat procesul de aderare la zona euro

„Din cauza politicilor economice duse până în prezent de către guvern şi a lipsei de predictibilitate a acestora, nu ne vom califica prea curând pentru a intra în ERM 2. Conform raportului de convergenţă al Băncii Centrale Europene, criteriul referitor la variaţia cursului de schimb este marcat ca neîndeplinit pentru toate ţările care nu sunt în ERM 2. Pe lângă convergenţa nominală, adoptarea cu succes a Euro este condiţionată şi de un anumit nivel de convergenţă economică reală. Astfel, lipsa reformelor structurale precum şi reducerea masivă a investiţiilor publice pun în pericol potenţialul de creştere economică pe termen mediu şi lung”, afirmă Orban în scrisoare.

El precizează că „actuala creştere economică este nesustenabilă, bazată prea mult pe consum şi prea puţin pe investiţii şi dezechilibrează grav economia”.

„Deficitele comerciale şi de cont curent cresc accelerat, iar presiunile inflaţioniste generate de excesul de consum sunt mai mult decât evidente”, spune Orban în scrisoare.

Preşedintele PNL afirmă că, ţinând cont de toate acestea şi în contextul menţinerii aceloraşi politici economice ale guvernului, PNL nu are încredere că Executivul PSD-ALDE este pregătit să înceapă cu adevărat procesul de aderare la zona euro.

„Având în vedere faptul că Partidul Naţional Liberal consideră aderarea la zona Euro o prioritate pentru România, vom delega, totuşi, un reprezentant, în persoana domnului senator Florin Cîţu, vicepreşedinte economic al PNL şi preşedinte al Comisiei Economice a Senatului României. Dorim, însă, să vă spunem că mandatul domnului Florin Cîţu va fi limitat la o perioadă de maximum 6 luni, perioadă în care aşteptăm de la Guvern un plan de măsuri credibile care să corecteze, la timp, tendinţele greşite care ne îndepărtează de obiectivul aderării şi care să ne crească şansele de aderare la zona Euro”, mai arată Orban.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, s-a aflat, miercuri, la Palatul Victoria, la reuniunea conducerii Comisiei Naţionale pentru trecerea la moneda euro.

Reuniunea conducerii comisiei a fost programată la ora 16.30. În urma discuției, s-a stabilit ca prima şedinţă să aibă loc pe data de 12 aprilie 2018. Ordinea de zi pentru prima şedinţă a Comisiei Naţionale aprobată de conducere va avea ca subiect central de dezbatere: diagnoza criteriilor de convergență pentru adoptarea monedei euro.

Pe 21 martie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat înfiinţarea unei Comisii naţionale de fundamentare a planului de trecere la moneda euro.

Premierul afirma că în cadrul comisiei vor activa “reprezentanţi ai administraţiei guvernamentale, ai administraţiei publice locale, ai mediului academic, ai Preşedinţiei, organizaţiilor non-guvernamentale, din partea confederaţiilor patronale şi sindicale, a societăţilor asociative”.

“Deci va fi o largă reprezentare, astfel încât să putem să avem o dezbatere corectă care să ne permită luarea celor mai bune decizii. Această comisie va fi condusă de doi preşedinţi, primul-ministru şi preşedintele Academiei Române, şi, de asemenea, doi vicepreşedinţi – guvernatorul BNR şi vicepremierul pe probleme economice”, a precizat Dăncilă.

Citește și: VIDEO/Cristian Pîrvulescu: „Un politician este un vorbitor. Domnul Cioloş nu este un vorbitor, este un tehnician foarte bun”

 
 

Urmărește-ne pe Google News