Orban, la finalul discuţiilor: „Ne-am înțeles aproape în toate punctele. Suntem practic pe drumul cel bun”
„Negocierile au decurs bine, ne-am înțeles aproape în toate punctele. Cu aproape fiecare formațiune am convenit un cadru de colaborare care va fi materializat prin înțelegeri care vor fi adoptate de conducerea PNL. Suntem practic pe drumul bun”, a spus Orban, la finalul discuţiilor.
Ludovic Orban a arătat că a avut o discuție foarte bună cu reprezentanții USR pe toate temele propuse de aceștia.
„În ceea ce privește discuțiile și înțelegerile avute cu USR, am abordat teme care vizează protecția mediului, reforme în justiție, reforme electorale. Trebuie să menționez că am avut o discuție foarte bună și am ajuns la un acord. Am avut o discuție legată și privitor de propunerile de miniștri și pe orice domeniu au solicitat numele, le-am dat acest nume și am stabilit că în momentul deciziei finale vom avea o discuție telefonică”, a declarat Ludovic Orban.
USR a cedat şi semnează un Acord cu PNL, pentru susţinerea Guvernului Orban
UPDATE. „Am ajuns la un acord. Am solicitat să fie foarte clar că obiectivul de alegeri anticipate trebuie să rămână pe masă după alegerile prezidențiale. Premierul desemnat Orban a fost de acord”, a declarat Dan Barna, după discuţia cu Orban.
Liderul USR a prezentat condițiile pe care USR și PNL le-au agreat în urma negocierilor de marți.
„Prioritățile
pe care le-am menționat: abrogarea recursului compensatoriu, renunțarea
la Secția Specială, inițiativa Fără penali, plus inițiativa comună
PNL-USR rezultată în urma referntdumului. Cele două partide vor repara
ce s-a întâmplat rău pe Justiție.
Kelemen Hunor: „Noi credem că sunt şanse serioase, bune, să treacă acest Guvern în săptămânile care urmează”
UPDATE. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, că sunt şanse serioase ca Guvernul Orban să treacă în săptămânile care urmează şi a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va lua o decizie în privinţa susţinerii noului Executiv numai după ce vor fi depuse programul de guvernare şi lista cu propunerile de miniştri.
„Noi credem că sunt şanse serioase, bune, să treacă acest Guvern în săptămânile care urmează, dar trebuie să aşteptăm să vină premierul desemnat cu programul de guvernare şi cu lista miniştrilor în faţa Parlamentului, ceea ce se va întâmpla în această săptămână, în termenul de zece zile de la desemnarea domnului Ludovic Orban de către preşedintele Iohannis (…). Credem că e necesar un acord scris şi am lăsat un text la colegii liberali care conţine toate elementele”, a precizat liderul UDMR, la Palatul Parlamentului, după întrevederea cu premierul desemnat, Ludovic Orban.
PMP se mai gândeşte dacă votează Guvernul, după ce a fost scos din schemă
UPDATE. Eugen Tomac, președintele PMP, a declarat, la ieşirea din negocierile cu PNL, că Ludovic Orban și-a schimbat poziția față de săptămâna trecută și vrea guvern monocolor, astfel că PMP nu va mai face parte din Executiv.
Iniţial, PMP-ului i s-ar fi promis un portofoliu în Guvernul Orban, în schimbul susţinerii, însă ALDE a condiţionat votul de eliminarea PMP din noul Executiv.
„Simt că Tăriceanu, Kelemen și Ponta și-au impus voința. Eu voi consulta partidul și apoi vom anunța cum votăm”, a spus Tomac.
ALDE, în schimb, a anunţat că votează Executivul, în baza unui acord care va fi semnat cu PNL.
După prima rundă de negocieri, partidele au pus, fiecare, condiţii pentru susţinerea Executivului, grupul minorităţilor fiind singurul care a anunţat că va vota, necondiţionat, Guvernul Orban.
Cele mai mari probleme sunt legate de convingerea USR şi a Pro România, partide care au participat la succesul moţiunii de cenzură dar nu mai vor, acum, să voteze un Guvern PNL.
USR revine asupra condiţiilor. Îi va cere lui Ludovic Orban să îşi asume răspunderea pe proiectele blocate, imediat după instalarea în funcţie
USR le-a cerut liberalilor să includă pe ordinea de zi a Camerei proiectele Fără Penali în funcţii publice şi alegerea primarilor în două tururi, dar şi respingerea recursului compensatoriu, însă liberalii nu au majoritate, în comitetul liderilor şi nici în Birourile Permanente.
Potrivit unor surse parlamentare, USR ar putea să ceară, ca garanţie, Guvernului Orban, să îşi asume răspunderea, în Parlament, pe respingerea recursului compensatoriu şi alegerea primarilor în două tururi, imediat după instalarea în funcţie.
Liberalii speră ca săptămâna viitoare să aibă loc votul de învestitură, în Parlament, pentru Guvernul Ludovic Orban.
PSD pregăteşte audieri cu scandal. Dăncilă: „Să fie toată presa prezentă, şi la noi era măcel!”
Social-democraţii au decis, deja, că nu vor asigura nici cvorumul şi nici nu vor vota noul Guvern, lăsând, astfel, PNL să demonstreze dacă reuşeşte să strângă o majoritate care să instaleze un nou Guvern.
În plus, potrivit unor surse social-democrate, parlamentarii PSD pregătesc audieri cu şicane ale candidaţilor pentru funcţiile de miniştri, de faţă cu presa.
Discuţia a avut loc chiar în cadrul şedinţei grupurilor reunite de luni. Premierul interimar, Viorica Dăncilă, le cerea colegilor ca aceste audieri să fie cât mai transparente. „Şi la noi era măcel”, a spus premierul, potrivit surselor social-democrate.
Orban, ultima discuţie cu partidele. Partidul lui Ponta, ultimul la negocieri. Guvernul va fi monocolor liberal
Ludovic Orban a stabilit calendarul ultimelor negocieri cu partidele parlamentare. Şi a decis să construiască un Cabinet PNL, fără alte partide. Motivul, ALDE a pus condiţia ca PMP să nu facă parte din noul Executivl, în caz contrar, urmând să nu voteze în Parlament.
„Marţi şi miercuri vom avea runda de discuţii cu partenerii alături de care am depus moţiunea de cenzură şi alături de care am reuşit demiterea Guvernului PSD. În cursul zilei de mâine ne vom întâlni cu delegaţiile ALDE, PMP, UDMR şi USR, iar miercuri ne vom întâlni cu reprezentanţii Pro România”, a precizat Orban luni, menţionând că întâlnirile au fost stabilite în funcţie de disponibilitatea de timp pe care au avut-o partenerii de dialog.
El a adăugat că punctul de vedere exprimat de „foarte multe” dintre formaţiunile politice este acela de a învesti un guvern monocolor liberal.
„Punctul de vedere exprimat de foarte multe dintre formaţiunile politice este acela că vor să învestească un guvern monocolor liberal, iar prezenţa altor formaţiuni în actul de guvernare, la nivel de miniştri, în funcţie de cei care îşi doresc, poate să genereze dezangajarea sprijinului mai multor formaţiuni partenere”, a susţinut Orban.
Programul de guvernare vor fi depuse joi, cel târziu vineri, iar Birourile permanente ale Parlamentului se vor reuni lunea viitoare pentru a se stabili un calendar de audieri care să permită votul de învestitură a guvernului miercuri.
„Propunerea noastră este ca votul de învestire a guvernului să se producă cât mai repede posibil. Vom depune lista guvernului şi programul de guvernare joi, cel târziu vineri. Birourile permanente reunite, şi aici sper că PSD va depăşi tentativa de boicot pe care a anunţat-o şi îşi vor îndeplini obligaţiile regulamentare – normal, reuniunea Birourilor permanente reunite să fie luni şi se poate stabili un calendar de audieri care să permită votul de învestitură a guvernului miercuri. Mi se pare un calendar rezonabil”, a afirmat premierul desemnat.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!