Naguma Medical Supplies SRL, deținută de omul de afaceri Michael Topolinski, s-a clasat pe locul întâi în cadrul celei mai mari proceduri de achiziție a măștilor, derulată vreodată în România, dar rezultatul a fost contestat de ofertantul clasat pe locul al doilea, Best Achiziții SRL.
Libertatea a scris, la începutul acestei săptămâni, despre contestația depusă de Best Achiziții SRL. Firma pierzătoare, deținută de Mihaela Neagu, susține că Naguma Medical Supplies s-a angajat să livreze 115 milioane de măști într-o săptămână, însă ar fi prezentat declarații de la producătorii chinezi din care se vede că aceștia ar putea fabrica mai puține: 67 de milioane de măști în șapte zile.
În răspunsul trimis la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor și intrat în posesia Libertatea, Ministerul Sănătății susține corectitudinea licitației. Și dezvăluie un element nou!
Minsterul spune că nu le-a cerut, în cadrul procedurii, operatorilor economici să dovedească faptul că au măști pe stoc sau să facă dovada existenței unor acorduri între aceștia și producătorii ale căror produse au fost ofertate. Prin urmare, licitația cîștigată de Naguma ar fi corect atribuită.
Cu privire la faptul că ocupantul locului 1 în clasament, respectiv operatorul economic Naguma Medical Supplies SRL, nu ar fi făcut dovada capacității de producție și achiziție a cantității maxime ofertate conform ofertei finale, precizăm în primul rând că, prin documentele achiziției, autoritatea contractantă nu a solicitat operatorilor economici să facă dovada deținerii de stocuri sau să facă dovada existenței unor acorduri între aceștia și producătorii ale căror produse au fost ofertate.
Răspunsul ministerului e în contradicție cu ce a declarat ieri premierul Ludovic Orban. Liderul Guvernului a precizat că, după preț, următorul criteriu a fost termenul de livrare de 7 zile. Și că însăși compania contestatară Best nu avea această capacitate.
„Compania care contestă nu și-a arătat capacitatea de a livra în cadrul termenului care a fost stabilit în documentația pentru licitație. Mi se pare o contestație care să ne pună bețe în roate”, a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres.
Ministerul Sănătății mai susține, în punctul de vedere, că, în cazul în care câștigătorul Naguma Medical Supplies SRL nu ar putea livra întreaga cantitate cerută de minister, se vor încheia contracte subsecvente cu restul operatorilor economici care au participat la această procedură și ale căror oferte au fost declarate conforme și care au timpi rapizi de livrare.
Un exemplu, se arată în punctul de vedere, este cel al Societății de Administrare a Participațiilor în Energie S.A., care s-a angajat să livreze întreaga cantitate de 115 milioane de măști în numai două zile.
Best Achiziții: Firmele care au spus că livrează din scurt aveau deja stocuri
În replică la acest punct de vedere al ministerului, contestatara Best Achiziții SRL a trimis un răspuns în care susține că toți operatorii economici care s-au angajat să livreze măștile într-un termen foarte strâns dețineau deja stocuri.
Firma reproșează ministerului, susținând în continuare că termenul de livrare de 7 zile asumat de firma lui Topolinski este unul nerealist.