„Este clar, vă mai spun încă o dată, tot sincer, așa cum mă cunoașteți, nu avem posibilitatea să dublăm alocațiile”, a spus primul ministru, întrebat de ziariști ce se întâmplă cu alocațiile pentru copii.
„O să gândim un mecanism de creștere a alocațiilor care să permită o creștere la un nivel așteptat într-o perioadă de timp”, a adăugat Ludovic Orban, care a promis că „în două săptămâni vom soluționa această problemă”.
În 15 iulie, sesizarea Guvernului Orban privind dublarea alocațiilor pentru copii a fost respinsă de Curtea Constituțională. Astfel, CCR a decis că este constituțională legea prin care era respinsă Ordonanța Guvernului prin care dublarea alocațiilor era amânată până la 1 august.
În decembrie 2018, Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă a PSD de dublare a alocațiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună.
În 14 ianuarie, președintele Klaus Iohannis a promulgat această lege, carae urma astfel să intre în vigoare. Guvernul Orban însă a emis o Ordonanță de Urgență pentru amânarea termenului de majorare a alocațiilor până la 1 august.
În 3 iunie, Camera Deputaților a respins Ordonanţa Guvernului Orban care amâna aplicarea dublării alocaţiilor copiilor până la 1 august. Ulterior, Guvernul a atacat la CCR această lege de respingere a amânării măsurii de dublare a alocațiilor.
„Decizia pe care am luat-o este să atacăm la Curtea Constituţională, pentru că este un proiect în care nu sunt prevăzute sursele de finanţare, cum sunt multe alte proiecte care au fost adoptate de Parlament fără punctul de vedere al Guvernului şi fără o încercare de colaborare şi deja am câştigat la Curtea Constituţională câteva sesizări împotriva unor proiecte de lege adoptate la Parlament pentru că ele nu au prevăzut sursa de finanţare şi nu au practic posibilitatea efectivă de punere în practică”, argumenta Ludovic Orban decizia de a ataca legea la CCR.
Șeful Executivului susținea, în 22 iunie, că Guvernul dorește să crească alocațiile, dar că acest lucru va fi posibil doar progresiv. „În baza raportului semestrial privind starea economiei, vom stabili cu cât vom putea crește alocațiile. Ne dorim creșterea. Vom stabili un grafic de creștere progresivă, astfel încât, să reușim creșterea cum a fost votată în Parlament, dar nu din primul moment”, a mai spus Orban. El afirma că dublarea alocațiilor implică un efort financiar de 7 miliarde de lei.
Legea adoptată de Parlament stabilește majorarea alocațiilor pentru copii astfel:
- 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani
- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap
- 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap.