„De discutat, evident că s-a discutat acest subiect şi nu e un subiect nou pe piaţă, dar nu s-a luat nicio decizie. Noi oricum avem în programul de guvernare printre priorităţi reforma sistemului de pensii”, a declarat Ludovic Orban, fiind întrebat dacă s-a discutat asumat în faţa Comisiei Europene despre majorarea vârstei de pensionare în anii următori.
În acest program de reformă a pensiilor este prevăzută recalcularea pensiilor, care urmăreşte principiul la contribuţie egală – pensii egale, indiferent de anul de pensionare. Sigur că avem discuţii şi legate de stagiul de cotizare, avem discuţii legate şi de vârsta de pensionare, dar aici urmează să se ia decizii. Când se vor lua decizii, ele vor fi prezentate public.
Ludovic Orban:
Potrivit acestuia, „din punctul de vedere al Comisiei Europene, nu există nişte cereri legate de anumite măsuri care trebuie luate”.
„Comisia nu ne dă teme, nu ne solicită. Sunt nişte chestiuni care sunt legate de faptul că România este sub o procedură de deficit excesiv, care a fost demarată ca urmare a deficitului din 2019, şi că există un plan de revenire graduală în cadrul deficitului acceptat prin Tratatul UE de 3% din PIB şi Comisia este preocupată, odată cu începutul utilizării împrumuturilor care se adaugă la deficit, la datoria publică, să nu fie afectat acel plan de revenire la sub 3%”, a susţinut preşedintele Camerei Deputaţilor.
Comisia Europeană este interesată să existe o sustenabilitate a salariilor publice, „să nu mai crească ca procent în PIB suma alocată pentru plata salariilor din sectorul public”, a adăugat Orban. „Asta nu înseamnă îngheţarea salariilor, pentru că obiectivul nostru este să avem creştere economică cât mai rapidă”, a spus el.
Ludovic Orban a subliniat că România nu şi-a asumat nicio garanţie în faţa Comisiei Europene.
„Aici nu este vorba de recomandări ale Comisiei Europene. Este vorba de regulamentul care statuează şi a stabilit modul în care se aplică acest PNRR şi sunt anumite garanţii pe care noi trebuie să le avem din punct de vedere al sănătăţii bugetare. (…) Noi nu ne-am asumat nicio garanţie. Nu există deocamdată decât acel concept nou, de care ştiţi foarte bine, care are nişte formulări care sunt cu caracter general, care nu au fost detaliate în măsuri concrete şi etapizate. (…) Există o prevedere în concept nou privind eliminarea graduală a facilităţilor excesive, astea se vor traduce în anumite măsuri care vor fi prezentate public”, a mai explicat Orban.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!