Discuţia premierului cu preşedintele Klaus Iohannis apare pe agenda oficială a lui Ludovic Orban.
La întâlnire urmează să participe, pe lângă premier, vicepremierul Raluca Turcan și ministrul fondurilor europene, Marcel Boloș.
Liderul PNL pregăteşte strategia pentru declanşarea alegerilor anticipate.
Sunt mai multe variante luate în calcul, inclusiv angajarea răspunderii pe mai multe proiecte majore, precum alegerea primarilor în două tururi, desfiinţarea Secţiei speciale din Justiţie şi eliminarea pensiilor speciale.
PNL urmează să ceară o sesiune extraordinată, la sfârşitul lunii ianuarie, iar până atunci va stabili paşii pentru declanşarea alegerilor anticipate.
Săptămâna trecută, premierul şi preşedintele au discutat, tot la Palatul Cotroceni, despre acest subiect. La final, Ludovic Orban a anunţat că ambii îşi doresc alegeri anticipate, şi că acestea ar putea avea loc în jurul alegerilor locale, în vara acestui an.
Preşedintele Klaus Iohannis anunţa, cu o zi în urmă, că îşi doreşte alegeri anticipate şi se va implica în promovarea acestui concept.