„Luni dimineața voi depune plângere la Poliție contra celor care m-au agresat. Nu o fac din ranchiună personală. O fac pentru că violența nu poate fi tolerată în societate. Pentru că nu pot accepta ca, prin nepedepsirea celor care au fost violenți, să fie încurajată proliferarea acestor comportamente antisociale. Orice om ar putea deveni victima unor astfel de agresiuni”, a scris fostul premier.

Anterior mesajului publicat pe Facebook, Ludovic Orban a declarat, într-o intervenție la Digi24, că „imaginile demonstrează” că nu i s-a permis accesul în Parlament.

„O să fac o interpelare la ministrul de interne. Am fost aruncat în gura lupului. Aveam în spate o mulțime de 400 de oameni”, a spus el.

Ludovic Orban, care a vrut să intre intre în Parlament în timpul protestului AUR, a spus că a fost agresat de protestatari la intrarea în clădire.

Jandarmeria Capitalei a confirmat agresiunea, transmițând că „în rândul manifestanților și-a făcut apariția domnul Orban Ludovic, care a fost agresat verbal și huiduit de ceilalți participanți la adunarea publică”.

Patru persoane au fost amendate pentru agresarea liderului Forței Dreptei, iar o alta a fost amendată pentru agresarea liderului deputaților UDMR.

13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE
Recomandări
13 români, dați dispăruți în inundațiile din Spania, anunță MAE

Potrivit Jandarmeriei, în total, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 80.500 de lei. De asemenea, a fost întocmit dosar penal pentru tulburarea ordinii publice.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

C.AdrianMarian   •   12.05.2023, 17:59

Dar bataia de joc la care suntem supusi de voi in fiecare zi e normala intr.o democratie?? Ar fi ceva sa si citeasca comentariile astea cel vizat si sa ne raspunda

ACABX   •   12.05.2023, 14:29

***

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

dante69   •   12.05.2023, 14:24

Când pe săracul om normal îl scuipă și înjură vreun derbedeu pe strada sau in trafic, politicienii se fac ce nu știu nimic de mizeriile din societate. Când în plina pandemie primul ministru de atunci trimitea la comanda români la cules de sparanghel, în batjocura unui întreg continent, personajul se simțea inocent nu un derbedeu într-o funcție înaltă. Apoi când la o onomastica in plina carantina același demnitar sărbătorea cu whisky și trabucuri, in pofida restricțiilor, împreună cu colegiile de mafie politica, sfidarea ne-a intrigat pe noi toți cei mici, corecți și prostiți de niste derbedei.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Știrileprotv.ro
Descoperirea ciudată făcută de o femeie care se plimba pe plajă. „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”. FOTO și VIDEO
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Viva.ro
Wow! Cum arăta vila de lux a Oanei Zăvoranu, evaluată la peste 1 milion de euro: lumini la wc, televizor în baie, oglinzi peste tot, și asta nu-i nimic! Doar în filme mai vezi așa ceva! IMAGINI UNICE
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Libertateapentrufemei.ro
Singura zodie care nu se înțelege cu nimeni!
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
FANATIK.RO
Orașul din România în care oamenii sunt sfătuiți să stea cât mai puțin afară. ”Plouă efectiv cu cenușă”
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
GSP.RO
Valentina Pelinel, după 6 ani de căsnicie cu Cristi Borcea: „Am ajutor, așa este, însă eu sunt cea care se ocupă în cea mai mare parte de tot”
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
FANATIK.RO
Cinci zodii vor avea parte de cele mai bune două luni din viață. Vor renaște din propria cenușă, perioadă de aur pentru Tauri și Fecioare
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a înnebunit mapamondul. A fost vizionat de peste 13 milioane de ori, în doar câteva zile. Toată lumea vorbește despre el!
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Financiarul.ro
Laurențiu Reghecampf, executat silit. Decizia judecătorilor
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Observatornews.ro
Un escroc care sărea intenţionat în faţa maşinilor şi le cerea şoferilor 1.000 de lei a ajuns în comă şi cu dosar penal
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși
HOROSCOP
Horoscop 31 octombrie 2024. Peștii s-ar putea să se simtă luați pe sus de viteza cu care se succed anumite situații și să fie surprinși

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI