Cu referire la deschiderea școlilor, Ludovic Orban a confirmat că pe 14 septembrie va începe anul școlar, iar școlile vor fi deschise “în mod diferențiat”.

Totodată, premierul a precizat că alegerile locale se vor desfășura normal, pe 27 septembrie, enumerând măsurile care trebuie luate, printre care: așteptarea celor care vor vota să se realizeze în afara secțiilor de votare și obligativitatea de dezinfectare a mâinii la intrarea și la ieșirea din secțiile de votare

Principalele declarații ale lui Ludovic Orban:

  • Am înaintat președinților celor două Camere un raport care urmărește măsurile luate și pe care le vom lua în privința combaterii epidemiei cu COVID-19 și în ceea ce privește organizarea alegerilor și începerea anului școlar
  • Trei săptămâni, autoritățile sanitare, Guvernul au fost lipsite de instrumentele legale pentru a putea lupta eficient împotriva virusului
  • Am pierdut efective importante la DSP, la ambulanțe și în alte structuri

În perioada de după decizia Curții Constituționale, noi am avut circa 5.000 de persoane diagnosticate pozitiv pentru care nu am putut impune nicio măsură.

Ludovic Orban, în Parlament:
  • Am ajuns la situația de a avea peste 10.000 de persoane izolate instituționalizat. S-a dispus carantinarea, și mă refer la persoanele în contact cu persoanele infectate, pentru aproape 40.000 de români.
  • S-a mai dispus izolarea la domiciliu pentru aproape 15.000 de români. Puteți cuantifica ce s-ar fi întâmplat dacă nu se adopta legea?
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

Viteza de derulare a anchetelor epidemiologice este vitală, pentru că ea permite ca persoanele care au intrat în contact cu persoana infectată să fie izolate.

Ludovic Orban, în Parlament:
  • Am crescut constant capacitatea de testare. De la 400-500 de teste pe zi, am ajuns să realizăm și 25.000 de teste, iar obiectivul este de creștere a capacității de testare, testare pe aparate Real Time PCR
  • Nu înțeleg de ce există o asemenea opoziție față de mască. Masca este cel mai bun mijloc de a te proteja. Masca este garanția faptului că nu te infectezi când interacționezi cu oamenii
  • Păstrarea distanței fizice, regulile de igienă sunt reguli simple care ne pot proteja și putem duce o viață normală
  • Fiți alături de noi în tot acest efort de comunicare și de convingere a îndărătnicilor. Coronavirusul ucide, se vede clar. Uitați-vă pe date și veți vedea că acest virus perfid provoacă moartea

Decizia noastră este foarte clară. Pe 14 septembrie, va începe anul școlar. Am luat decizia să deschidem școala în mod diferențiat, pe baza deciziilor luate de Inspectoratele Școlare, DSP și Comitetele Județene de Situații de Urgență

Ludovic Orban, în Parlament:
  • Școala se poate deschide cu elevii în clasă, se poate deschide cu prezența alternativă, adică jumătate din clasă cu prezență fizică și jumătate online și, evident, alternarea acestor jumătăți de clase
  • Unde este un risc epidemiologic mare, școala va începe online
  • În școli, va fi necesar purtatul măștii atât de către cadrele didactice, cât și de către elevi
  • Acolo unde este posibilă separarea prin plafoanele de plexiglas, este important ca acest lucru să se realizeze
  • Toate școlile trebuie să fie pregătite cu substanțe de dezinfecție, cu dezinfectați la dispoziția profesorilor și elevilor
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Aproximativ 20% din școli nu sunt conectate la internet. Împreună cu ANCOM și cu autoritățile locale, vom găsi soluții pentru a asigura conexiunea la internet a tuturor școlilor.

Ludovic Orban, în Parlament:
  • Ministerul Educației a purtat discuții cu furnizorii de soluții și va exista posibilitatea de acces gratuit la platforme de învățare pentru fiecare școală. Google și Microsoft au pus la dispoziție soluții gratuite
  • Din fondul de la Banca Mondială, se vor achiziționa, pentru 1.164 de unități școlare, 74.000 de laptopuri, table interactive și camere web.
  • Acum se dezbate setul de reguli care trebuie respectate în perioada campaniei electorale. Cei care candidează trebuie să fie un exemplu. Regulile au ca obiectiv protejarea cetățenilor. Cu siguranță va fi măsura purtatului măștii. Pentru candidați, ca pentru alegători nu poți impune, dacă sunt în spațiu liber, să poarte mască, dar ar fi bine să o poarte și cetățenii
  • Trebuie o limitare a numărului de participanți la evenimentele electorale, unde există interacțiuni cu cetățenii

În ziua votului, toți reprezentanții din birourile electorale vor avea la dispoziție 5 măști pe perioada de 24 de ore, pe parcursul zilei în care se desfășoară activitatea.

Ludovic Orban, în Parlament:
Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european
Recomandări
Drumul de la Ceaușescu la Georgescu. Bonus: pericolul unui front „suveranist” care înseamnă, de facto, moartea statului român european
  • Ne gândim ca așteptarea celor care vor vota să se realizeze în spații marcate, de preferință în afara secțiilor de votare
  • Vom încerca să folosim obligativitatea de dezinfectare a mâinii la intrarea și la ieșirea din secțiile de votare
  • Când vom avea proiectul pentru campania electorală, voi trimite fiecărui lider de partid politic parlamentar și vom aștepta puncte de vedere pentru a-l putea îmbunătăți.
  • Cred că putem organiza alegerile fără să creștem riscul de transmitere a virusului

Pe 27 iulie, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, i-au trimis premierului Ludovic Orban o scrisoare prin care îi cereau să prezinte un raport cu privire la măsurile pe care urmează să le întreprindă pentru limitarea răspândirii noului coronavirus.

“Responsabili cu organizarea alegerilor sunt cei de la Guvern. Eu am trimis o scrisoare premierului Orban, iar domnul Robert Cazanciuc, preşedintele Senatului, a semnat cu mine scrisoarea, ca primul ministru să vină în Parlament şi să spună foarte clar dacă au scăpat situaţia de sub control”, a declarat Marcel Ciolacu, la TVR 1, o zi mai târziu, conform news.ro.

După ce va vorbi în Parlament, Ludovic Orban va fi prezent, la ora 16.00, la Palatul Cotroceni, unde va avea o întrevedere cu președintele Klaus Iohannis și cu ministrul finanțelor, Florin Cîțu, pentru a discuta rectificarea bugetară, a anunțat Administrația Prezidențială.

La ora 18.00, după ședința de la Palatul Cotroceni, președintele Klaus Iohannis va susține o conferință de presă.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI