Fostul premier al PNL a menționat că prioritățile partidului sunt obținerea unui rezultat cât mai bun la alegerile parlamentare și sprijinirea președintelui USR în turul al doilea al alegerilor.
,,Sunt fericit că decizia de a mă retrage și de a o susține pe Elena Lasconi a avut un rol foarte important în atingerea obiectivului de a avea un candidat democratic de centru-dreapta în turul doi și de a mai da o șansă democrației din România. Le mulțumesc tuturor simpatizanților mei care au urmat îndemnul meu și au votat cu Elena Lasconi, chiar dacă preferința lor era pentru mine. Le mulțumesc tuturor colegilor mei din Alianța Forțelor de Dreapta care s-au implicat cu toată energia pentru a reuși atingerea obiectivului propus.”, a scris Ludovic Orban pe facebook.
Liderul FD a precizat că, începând cu 25 noiembrie, campania electorală trebuie reluată pentru a obține un rezultat cât mai favorabil la alegerile parlamentare.
,,Nu ne culcăm pe o ureche! De astăzi reluăm campania electorală. Primul obiectiv este intrarea Forța Dreptei în Parlament cu un rezultat cât mai bun. Elena Lasconi va avea nevoie de aliați puternici și de încredere în Parlament pentru realizarea reformelor necesare. Al doilea obiectiv este mobilizarea pentru campania de prezidențiale din turul doi pentru a fi siguri că Elena Lasconi va fi aleasă Președinte al României. Vă aștept alături de noi!”, a redactat Ludovic Orban pe facebook.
Ludovic Orban a fost prim-ministru al României între 2019 și 2020, președinte al Camerei Deputaților între 2020 și 2021 și președinte al PNL în perioada 2017-2021. După ce a pierdut conducerea partidului în fața lui Florin Cîțu, Orban a părăsit PNL și a fondat partidul Forța Dreptei.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro