UPDATE ora 11.45: Jandarmeria Capitalei a confirmat agresiunea asupra lui Ludovic Orban.
„În rândul manifestanților și-a făcut apariția domnul Orban Ludovic, care a fost agresat verbal și huiduit de ceilalți participanți la adunarea publică. Jandarmeria Capitalei efectuează demersuri pentru a identifica persoanele care au încălcat legislația în vigoare în această situație și pentru a dispune măsuri legale împotriva acestora”, a transmis Jandarmeria.
Reprezentanții instituției au precizat și că lui Ludovic Orban i-a fost permis accesul în curtea Parlamentului și a fost condus de jandarmi „într-o zonă de siguranță”, print-o altă intrare.
***
Știre inițială: „Ofițerul de jandarmi care era în dreptul porții de intrare nu mi-a permis accesul. I-am solicitat ofițerului să sune șeful dispozitivului ca să-i solicite să-mi permită accesul mie, ca parlamentar, pe intrarea normală pe unde vin parlamentarii. Nu mi s-a dat acest acces, pur și simplu poarta mi-a rămas închisă în nas. Și mi s-a spus că nu pot să intru decât dacă traversez, să intru pe la Senat. Am fost obligat, practic, de interdicția forțelor de ordine, să merg de-a lungul străzii Izvor înspre bulevardul Libertății. Am fost, în primă fază, lăsat în pace, până când au început să apară agitatori care, după părerea mea sunt agitatori trimiși de AUR”, a relatat Ludovic Orban.
„Am fost scuipat, lovit cu băț de la steag, lovit cu piciorul ca să nu se vadă pe cameră, înjurat, insultat în cele mai grobiene mijloace. (…) Nu se poate să se întâmple așa ceva într-o democrație”, a adăugat fostul premier, precizând că și el face parte din opoziție și că nu susține proiectele de lege contestate de AUR.
Orban a precizat că membrul AUR Antonio Andrușceac a încercat să-i convingă pe manifestanți să nu îl agreseze și „cred că și-a luat-o și el”.
Declarațiile lui Ludovic Orban au fost întrerupte de deputatul AUR Dan Tanasă, care a afirmat că acesta nu a fost agresat.
„Nu e niciun fel de agresiune, domnul Orban, sunt doar minciuni pe care le proferați în spațiul public. Eu văd că sunteți întreg, nu aveți nimic”, a spus Tanasă.
„Cel care mă trolează în spatele meu se comportă exact ca cei de afară și determină comportamente similare”, a replicat Ludovic Orban.
Un protest organizat de AUR are loc miercuri în fața Parlamentului. Manifestanții contestă, printre altele, proiectul de lege privind „organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie”, inițiat de Ministerul Familiei, condus de Gabriela Firea. AUR susține că prin acest proiect s-ar încerca să se facă exact opusul, adică separarea copiilor de familii.
Protestarii s-au îmbrâncit cu jandarmii, potrivit imaginilor difuzate de televiziuni.