PNL va corecta „orice decizie şi anumite prevederi care nu au făcut parte din proiectul de lege iniţial”, a explicat Orban.
„Mai bine se adoptă proiectul de lege şi eventual îl corectăm în Guvern fie prin angajare de răspundere, fie prin ordonanţă de urgenţă. (…) Noi susţinem adoptarea proiectului pentru că este al PNL şi coincide poziţiei PNL şi orice corectură ulterioară suntem gata să o facem”, a spus Orban după şedinţa conducerii PNL.
Premierul a mai arătat că este necesară o dezbatere amplă în societate privind pensiile „pentru a elimina nedreptăţi, inechităţi, discriminări (…), ca să dăm o lege corectă, dreaptă, o oglindă fidelă a modului în care se stabileşte un drept la pensie”.
„Cred că aproape toate pensiile speciale, dacă nu toate pensiile speciale, au fost introduse prin legi de majorităţile PSD. Printre iniţiatori sunt unii care se disting, sunt campioni în iniţiative de introducere de pensii speciale, cum e domnul deputat Florin Iordache, care a semnat patru propuneri legislative privitoare la pensii calculate altfel decât pe principiul contributivităţii. (…) Toate pensiile nesimţite vor fi tăiate (…) Toate deciziile nedrepte de pensionare – care au dus la nişte pensii uriaşe care nu au nicio legătură cu veniturile şi contribuţiile beneficiarilor acestor pensii – cu siguranţă fac obiectul analizei Guvernului şi a unei soluţii care să pună punct plăţii acestor pensii nesimţite”, a spus prim-ministrul la finalul şedinţei Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal.
PSD: „Somăm Guvernul Orban Să NU REINTRODUCĂ pensiile speciale prin ordonanță de urgență!”
PSD a cerut Guvernului Orban să nu reintroducă pensiile speciale prin OUG.
„Dacă vor contesta legea la Curtea Constituțională și dacă CCR respinge eliminarea pensiilor speciale, vom vota supraimpozitarea lor. Avem soluții, nu renunțăm!”, a transmis PSD, după declaraţia premierului Ludovic Orban.
Camera Deputaților a votat, marți, eliminarea pensiilor speciale,
cu excepţia celor din sistemul de apărare şi ordine publică.