„Am stat unde am primit invitație. N-am hotărât eu distribuirea locurilor la tribună”, a reacționat liderul PNL, Ludovic Orban, marți, la Digi24.
Întrebat de un jurnalist în legătură cu partida la care a asistat duminică și întrebat de scor, Orban a răspuns: „Au jucat Austria și Macedonia, iar scorul a fost 3-1”, potrivit site-ului HotNews.ro.
Fostul premier a menționat că e pasionat de fotbal, că a jucat și că vrea să joace din nou fotbal în echipa Parlamentului, care va organiza un campionat.
FRF a susţinut că întregul proces de ticketing la EURO 2020 este gestionat de UEFA, care nu oferă invitaţii.
„Federația Română de Fotbal a făcut o cerere de cumpărare de bilete la UEFA, pentru a oferi locuri în tribună fostelor glorii fotbalistice, și a primit bilete de categoria I. Prețul este tipărit pe bilet. FRF a făcut acest demers pentru 60 de glorii ale fotbalului românesc, oferindu-le cea mai bună variantă avută la dispoziție la meciurile organizate de UEFA”, a transmis FRF, potrivit Gazeta Sporturilor.
Toți cei care au avut locuri la VIP, scrie site-ul gsp.ro, au beneficiat de un protocol de lux. În interiorul arenei, în spatele locurilor de la oficială, sub tribuna I, a fost amenajat un restaurant, în care toate oficialitățile au avut parte de mâncare și băutură de tip bufet suedez.
Gică Popescu a dezvăluit că i-a spus lui Hagi unde au primit bilete abia când se îndreptau spre stadion, de teamă să nu se răzgândească și să nu mai vină deloc la meci.
„Nu știu dacă e în regulă. Sincer, mă așteptam să primesc bilet în alt loc din stadion, dar asta este viața… Am mers împreună cu Hagi la meci. Lui nici nu i-am zis unde avem biletele, mi-era teamă că dacă îi spuneam înainte să plecăm, poate refuza să mai meargă. Așa, i-am zis pe drum: Gică, știi unde avem locuri? La tribuna a doua! Nu prea îi venea să creadă”, a declarat Gică Popescu, pentru GSP.ro.
La rândul său, Gică Hagi a spus pentru GSP: „N-am o problemă. Am vrut să văd meciul, am stat unde am avut loc, mi-a plăcut partida, atât pot să spun. În rest, n-am nimic de comentat”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro