Premierul a vorbit, după vizită, despre setul de măsuri publicat în transparenţă decizională, pentru ridicarea restricţiilor, după data de 15 mai, când expiră starea de urgenţă în România.

Ludovic Orban a precizat că sunt precizate domeniile în care se vor ridica restricţiile şi unde rămân.

„Documentul este în dezbatere publică. Dacă vom primi opinii pertinente, putem face schimbări”, a precizat Orban.

Şeful Executivului a spus că Guvernul aşteaptă opinii de la cetăţeni, pe această temă.

Întrebat ce se va întâmpla dacă se va declara neconstituțională legislația privind starea de alertă, Ludovic Orban a spus: “Vom emite o reglementare de tip OUG care să dea Guvernului și autorităților din România instrumentele necesare pentru a putea apăra viața și sănătatea cetățenilor români”.

El a menţionat că este inadmisibil ceea ce fac CCR și “așa-zisul Avocat al Poporului”.

În nicio țară din Europa nu s-a întâmplat așa ceva și anume autoritățile, printr-o sesizare și o decizie a Curții Constituționale practic să fie lipsite de instrumentele de a putea impune respectarea legilor, respectarea regulilor, mai ales într-o situația atât de gravă cum este situația provocată de epidemia de noul coronavirus.

Ludovic Orban:

Premierul a calificat decizia CCR drept „un îndemn la nerespectarea Constituției, o instigare la nerespectarea legii și nerespectarea regulilor”.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

„Decizia Curții pune în pericol viața și sănătatea fiecărui român. Arată că acești oameni care au pierdut orice legătură cu realitatea din societatea românească vor să-i ajute pe cei care încalcă legea, o minoritate, și nu au pic de respect pentru cei care respectă legea, mai mult de 98% dintre cetățenii români”, a mai spus el.

Premierul Ludovic Orban a fost prezent, sămbătă, alături de preşedintele Klaus Iohannis la predarea spre administrare Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a unei Unităţi de Suport Medical COVID-19, cu 80 de paturi, care a fost realizată în doar 10 zile.

Unitatea de Suport Medical COVID-19 de tip modular este destinată bolnavilor confirmaţi, cu simptomatologie moderată, şi este amenajată pe o suprafaţă total construită de 2.369 mp, spaţiile de îngrijire medicală fiind desfăşurate pe 1.901,5 mp, unde se pot asigura condiţii optime de îngrijire în 80 de paturi.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI