Lufthansa a transmis că vor fi afectate aeroporturile din Frankfurt și München, existând anulări de zboruri inclusiv în cursul zilei de joi. Compania a anunțat că face eforturi pentru ca efectele grevei să fie resimțite cât mai puțin, dar nu este exclus ca anulări sau întârzieri de zboruri să apară și în weekend.
Greva de 24 de ore are loc după ce miercuri sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) a anunțat că negocierile salariale au eșuat. Protestul va afecta atât serviciile de pasageri, cât și serviciile de marfă.
Sindicatul cere o creștere a salariului cu 5,5% în acest an pentru cei peste 5.000 de piloți ai săi, precum și, ulterior, compensarea automată a inflației.
„Sperăm să revenim la negocieri cât mai curând posibil. Totuși, nici nu putem suporta creșterile de cost asociate cerințelor VC”, a spus joi un purtător de cuvânt al companiei aeriene germane.
Lufthansa a oferit un total de 900 de euro în plus lunar la salariul de bază, în două etape, pe un termen de 18 luni, precum și un acord care garantează personalului din cabina de pilotaj o dimensiune minimă a flotei.
Mii de zboruri au fost anulate în această vară pe fondul grevelor și a lipsei de personal cu care se confruntă companiile aeriene după doi ani de pandemie, iar turiștii au fost nevoiți să stea ore în șir la cozi în aeroporturi sau să-și schimbe planurile de vacanță în ultimul moment.
În acest an, compania germană s-a mai confruntat cu o grevă a lucrătorilor de securitate și a personalului de la sol tot din motive ce țin de salarii.
Foto: Shutterstock