«Îi cânt şi fără să-mi dea bani»

Acum, că Gigi i-a spus ce-şi doreşte lui Moş Crăciun, acesta are o sarcină grea: să convingă conducerea închisorii să permită organizarea acestui recital. Pentru că, dacă acest lucru se va întâmpla, Diana Bişinicu e pregătită să-i facă pe plac patronului de la Steaua şi să-i cânte în noaptea dintre ani. Chiar şi fără bani! “Încă nu mi-a făcut propunerea, dar aş accepta fără să mă gândesc la aspectul material! Îi cânt şi fără bani, nu despre asta e vorba, ci de unitatea dintre noi, ţinând cont că amândoi suntem machedoni. Mi-aş dori să-l fac din nou să zâmbească. Sunt lângă dânsul cu sufletul şi cu gândul. Mi-a părut rău pentru ce i s-a întâmplat, ştiu că nu e deloc confortabil. Eu am cântat de trei ori pentru Gigi, ultima oară anul trecut, de Revelion, deşi eram însărcinată în luna a şaptea. Am făcut un efort mare pentru el, fără acordul soţului, care se temea că risc să nasc mai devreme”, ne-a mărturisit Diana.

Acasă de Crăciun?

Conform avocatului său, Gigi Becali urmează să depună zilele acestea o cerere pentru a fi eliberat pentru 24 de ore din închisoare, ca să petreacă Crăciunul cu familia. Săptămâna viitoare, conducerea penitenciarului va decide dacă-i dă sau nu drumul acasă.

Urmărește-ne pe Google News