Toamna cinematografică a fost dominată de marele succes de box office, filmul Joker regizat de Todd Phillips.
Marea producție nu a fost ratată nici de președintele Donald Trump care, potrivit unor surse din presa americană, a organizat sâmbătă seara o vizionare în sala de cinema din Casa Albă, la care au fost invitați prieteni și angajați ai administrației.
Există o tradiție a președinților americani care organizează vizionări în sala special amenajată din Casa Albă, notează Vanity Fair, însă este mai greu să ți-l imaginezi pe Donald Trump făcând ceva atât de firesc cum ar fi să stea locului, în întuneric pentru a viziona integral un film artistic.
Cu toate acestea surse citate de CNN și Yahoo News au confirmat faptul că președintele și-a petrecut sâmbătă seara utiându-se la filmul în care Joaquin Phoenix, un comediant ratat și marginalizat, se transformă într-un ucigaș sociopat care stârnește un întreg fenomen în orașul imaginar Gotham City.
Oficiali de la Casa Albă au precizat că președintelui i-a plăcut filmul.
Jurnaliștii de la Vanity Fair speculează că unul dintre motivele pentru care s-ar putea ca președintele să fi fost încântat de producția cinematografică să aibă legătură cu faptul că personajul interpretat de unul dintre cei mai vehemenți critici ai săi, actorul Robert de Niro, este ucis la final de către Joker, într-o transmisiune live.
La vizionarea de la Casa albă au fost invitați, pe lângă membri ai familiei, prieteni și membri ai administrației prezidențiale.
Recorduri de încasări
Joker a fost lansat în cinematografe în octombrie, filmul primind ”Leul de aur” la Festivalul de la Veneția și a ajuns să bată toate recordurile de încasări pe 2019.
Cu toate acestea, filmul este controversat, mai mulți critici invocând faptul că povestea unui om cu probleme de sănătate mentală care se transformă în criminal ar putea oferi o sursă de inspirație în lumea reală.