Totodată, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au prelungit controlul judiciar în cazul adolescentului care, potrivit surselor citate, ar aştepta împlinirea vârstei de 18 ani pentru a putea pleca din ţară şi a se alătura grupării pe care o promovează, scrie Mediafax.
Adolescentul a fost pus sub control judiciar în 9 decembrie. Tot atunci, el a fost supus unei expertize psihiatrice la INML, un raport preliminar arătând că minorul are discernământ, potrivit unor surse judiciare. Ulterior, cum procurorii au decis să îl cerceteze sub control judiciar, tânărul a putut pleca, însoţit de mama sa, înapoi la Craiova. Adolescentul a fost pus sub învinuire şi reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de promovare a mesajului fundamentalist islamic prin propagandă, prevăzută de articolul 33, alineatul 4, din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului. Anchetatorii au informaţii că tânărul promova în mod sistematic, în mediul virtual, prin intermediul platformelor online, mesaje de susţinere a organizaţiilor teroriste, filme în care erau prezentate decapitări ale unor persoane capturate de membri ai grupării ISIS, dar şi materiale video cu mesaje de ameninţare şi folosire a unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa şi integritatea persoanelor.
 

Urmărește-ne pe Google News