Într-un dialog cu Libertatea, Luiza povestește cum s-a îndrăgostit încă din clasa a V-a de această disciplină și despre cum o fascinează să deslușească misterele unei limbi pe care nu mai știe aproape nimeni să o vorbească. 

Limbi noi, descoperite în timpul examenului

Luiza Mihai studiază matematică-informatică, la Colegiul Național din Iași. Spune că n-ar trebui să fie o surpriză că vine din zona științelor exacte către lingvistică: este nevoie de mai multă matematică decât ar părea la prima vedere. 

Subiectele la examenele internaționale sunt despre limbi necunoscute sau vorbite de foarte puțini oameni. Concurenții nu le cunosc și nu se pot pregăti dinainte. Tinerilor li se cere să își dea seama, pe loc, de anumite reguli de scriere ale limbii sau să facă traduceri și echivalări de sens pornind doar de la o serie de cuvinte explicate.

„Depinde ce probleme sunt, fiindcă unele implică și traduceri. Ți se dau câteva cuvinte traduse în limba română și trebuie să faci altele, pot să fie și subiecte legate de sens, dar și de structură. În general, concurenții sunt de la mate-info sau din zona aceasta, fiindcă la partea de traducere și de structură se încurajează mai mult partea logico-matematică. Mai sunt și mici probleme de sisteme de numerație, unde chiar trebuie matematică”, explică Luiza Mihai, pentru Libertatea.

La aproape 20 de ani de la trecerea la „leul greu”, românii încă vorbesc în „milioane”. Specialist: „La francezi a durat mai mult decât la noi trecerea la noul franc”
Recomandări
La aproape 20 de ani de la trecerea la „leul greu”, românii încă vorbesc în „milioane”. Specialist: „La francezi a durat mai mult decât la noi trecerea la noul franc”

Adolescenta începe din toamnă clasa a XI-a. A mai încercat până acum să se califice la faza internațională a olimpiadei de lingvistică. 2024 este primul an în care reușește să treacă de etapele naționale. La prima plecare peste hotare, a adus acasă aurul. Spune că a fost o bucurie atât pentru ea, cât și pentru familie și profesori.

„În general, m-am pregătit singură. Cu profesoara Antonina Bliorț am lucrat mai multe tipuri de probleme, ca să mă antrenez, să văd cum sunt structurate mai multe tipuri de limbi. M-a ajutat foarte mult doamna profesor la partea de redactare, pentru că nu contează doar rezolvarea problemei în sine, trebuie să redactezi, să înțelegi regulile limbii pe care o descoperi. După etapa națională, am mai dat o probă de baraj. De acolo, am plecat primii opt către etapa internațională din Brazilia”, a explicat Luiza.

„Au fost subiecte foarte, foarte grele”

Eleva din Iași spune că examenul din Brazilia a fost mai greu decât s-ar fi așteptat. La o olimpiadă de lingvistică, explică Luiza, sunt ani în care știi că ai făcut totul perfect, dar pierzi primele poziții la mustață, sau sunt subiecte foarte grele, cum a fost acum, în care știi că nu ai reușit să faci totul, dar te surprinde că ai făcut mai bine decât oricine altcineva.

O dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României: două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol. „Probabilitate de impact” lângă Periprava
Recomandări
O dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României: două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol. „Probabilitate de impact” lângă Periprava

„Mi-am dorit foarte mult să ajung la olimpiada internațională. Anul trecut am fost foarte supărată că nu am reușit să trec. Părinții m-au susținut și deja era o victorie și o bucurie că am ajuns până în Brazilia. Când le-am spus de aur, au fost foarte surprinși și bucuroși. După probă nu mi-am dat seama că voi câștiga, au fost subiecte foarte, foarte grele și a fost complicat să îmi dau seama de poziția mea în clasament, fiind o olimpiadă atipică, cu bucăți din mai multe domenii”, a mai spus Luiza.

Sunt două probe la olimpiada internațională, una individuală, unde Luiza a luat aurul, cu cinci probleme de rezolvat în șase ore, și una pe echipe, unde este o singură problemă și patru ore timp de rezolvare, dar complexitatea este foarte ridicată. De altfel, delegația României la Olimpiada Internațională de Lingvistică a fost compusă din opt eleve și elevi, împărțiți în două echipe și însoțiți de trei profesori coordonatori.

Luiza Mihai, olimpica de aur a României la lingvistică: „În general, m-am pregătit singură”. De ce este nevoie de matematică pentru a desluși o limbă necunoscută
Delegația României la Olimpiada Internațională de Lingvistică
„A existat un risc real”, în toamna lui 2022, ca Rusia să folosească arme nucleare în Ucraina, spune șeful CIA. Cum au acționat SUA
Recomandări
„A existat un risc real”, în toamna lui 2022, ca Rusia să folosească arme nucleare în Ucraina, spune șeful CIA. Cum au acționat SUA

Vrea să devină arhitect

Este pentru al treilea an la rând când Luiza reușește să ajungă la fazele superioare ale olimpiadelor și concursurilor de lingvistică, dar apropierea ei față de domeniu e mult mai veche. Ea este unul dintre liderii Clubului de Lingvistică CLUE, înființat la Colegiul Național Iași în 2016, dar și unul dintre coordonatorii Concursului de Lingvistică „Alexandru Philippide”, organizat de aceeași școală începând din 2017.

În ciuda apropierii de lingvistică, Luiza nu crede că pasiunea va fi echivalentă cu profesia. Își dorește să fie aproape de cei care o iau pe acest drum și să se întoarcă, așa cum fac și alți „alumni”, să ajute delegațiile României care vor merge la etapele superioare din competiție. Dar Luiza iubește desenul și matematica.

„Nu cred că vreau să continui neapărat cu lingvistica, dar o voi păstra ca o pasiune. Mulți foști olimpici se întorc și ajută la pregătirea lotului și la tot ce înseamnă olimpiadă, dar nu mă văd continuând după liceu în acest domeniu. Mi-aș dori să fac arhitectură, îmi place partea de desen foarte mult, am continuat să fac asta dintotdeauna, dar și partea de geometrie, de matematică. Și se îmbină foarte frumos”, a mai spus Luiza.

Înainte să înceapă clasa a XI-a, adolescenta din Iași înclină să creadă că va urma studiile superioare în străinătate. Menționează totuși că speră încă, în cei doi ani de liceu rămași, să găsească resurse, voință și motive să continue în România. 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (5)

musatm000   •   10.08.2024, 10:23

Felicitari pentru realizare ! Sa nu uitam ca toti ce conduc destinele Romaniei azi se imbuiba din bani nemunciti si in batjocura impartiti pentru ca nu au opozitie reala; opozitia o poate face doar un astfel de tanar,performant ,necompromis ce nu raspunde la sforarii. In strainatate ramai pe viata un venetic, da mergi si fa bani apoi revino si investeste . Da fa bani in Romania luptand si impotriva celor de la finante ce isi lasa scaunele mostenire.

Irinel   •   10.08.2024, 00:43

Bravo !Felicitari !Mult succes !

ciobanudorin_2006   •   10.08.2024, 00:23

Sfaturi ,sfaturi și iar sfaturi.Lasati copiii sa și urmeze calea.Ce sa facă în România? Suntem un stat eșuat sa fie clar și asta doar din cauza politicienilor.A trecut vremea naționaliștilor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Știrileprotv.ro
Orașul „fără reguli” din Europa. Oamenilor le este frică să iasă afară ca să nu fie omorâți. „Nu aș ieși niciodată noaptea”
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Viva.ro
Poză de colecție! Cum arăta Loredana Groza înainte să devină celebră! Wow!
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Brumă și Mircea Badea au făcut accident în Grecia, în vacanța cu fiul lor. Imagini și declarații: "Se putea termina groaznic"
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
FANATIK.RO
Cele patru zodii binecuvântate de astre după 10 septembrie. Împăcări, reușite mari, dar și noroc la bani pentru ele
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
GSP.RO
Bellu și Bitang, revenire istorică? » „Avem nevoie de ei. Degeaba ajută din umbră”
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
FANATIK.RO
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Unica.ro
Rochia de mireasă a unei românce a devenit virală pe TikTok! 30.000 de oameni au reacționat când au văzut-o! FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Observatornews.ro
Dispozitivul care va putea stabili vinovatul în cazul unui accident rutier. Poliţiştii vor face reconstituirea cu ajutorul lui
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna
HOROSCOP
Horoscop 9 septembrie 2024. Scorpionii au parte de sfaturi de mare valoare, care vin de la persoane apropiate, pe care nu le apreciază întotdeauna

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI