Într-un comunicat de presă, preşedinţia din Belarus a anunţat că 14 femei şi 16 bărbaţi, condamnaţi pentru „infracţiuni legate de demonstraţii”, au fost graţiaţi, fără a le preciza numele, relatează Agerpres.

Printre aceştia se numără persoane cu „boli grave” sau care sunt în vârstă, se arată în comunicat, precizând că toţi „şi-au recunoscut vinovăţia” şi s-au „căit sincer”.

Aproape 1.400 de persoane sunt încarcerate în Belarus pentru că s-au împotrivit regimului condus de 30 de ani de preşedintele Aleksandr Lukaşenko, arată organizaţia belarusă de opoziţie Viasna

Lukașenko a fost reales în august 2020, rezultatul alegerilor fiind contestat de opoziţia pro-occidentală care a organizat manifestaţii masive.

Peste 200 de persoane, „în stare critică de sănătate”

Potrivit ONG-ului Viasna, alţi 20 de deţinuţi au fost eliberaţi în iulie în Belarus, după ce şi-au ispăşit pedeapsa, şi încă 18 au fost „graţiaţi sau schimbaţi” cu deţinuţi din alte ţări.

Lidera opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, autoexilată în Lituania, a declarat la începutul lunii iulie că peste 200 de deţinuţi politic se aflau „într-o stare critică de sănătate” şi că viaţa lor este „în mare pericol” în închisoare, şase dintre ei decedând deja în spatele gratiilor.

Soţul ei, Serghei Tihanovski, care a candidat împotriva lui Lukaşenko în 2020, ispăşeşte o condamnare de peste 18 ani de închisoare pentru rolul său în organizarea mişcării de protest care a urmat acelui scrutin.

FOTO: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News