„Putin este colonel şi mi-a promis că mă va face şi pe mine colonel, dar nu a făcut-o încă”, a declarat liderul de la Minsk într-un interviu pe care i l-a acordat jurnalistului rus Vladimir Soloviov, considerat o portavoce a Kremlinului.

„Dacă a promis, să o facă!”, a continuat Lukașenko, după cum reiese dintr-un videoclip publicat pe un cont Telegram care are legătură cu preşedinţia din Belarus.

Declarația lui Lukașenko i-a provocat hohote de râs jurnalistului care a precizat că „doi colonei s-ar afla atunci în fruntea Rusiei şi Belarus”.

„Îi vom acorda apoi gradul de general lui Putin!”, a replicat liderul de la Minsk.

De asemenea, când Vladimir Soloviov a afirmat că ar fi greu ca președintele unui stat independent să primească un grad în armata altei țări, Aleksandr Lukaşenko a răspuns: „E problema mea, nu a dumitale!”.

Rusia a trimis trupe și echipamente militare în Belarus pentru exerciții comune, ceea ce alimentează îngrijorările privind o posibilă invazie a Ucrainei. Moscova neagă că ar avea vreo intenție să atace țara vecină.

Foto: EPA

Urmărește-ne pe Google News