Săptămâna trecută, o rachetă a lovit un siloz de cereale în satul Przewodow din estul Poloniei, aflat în apropiere de granița cu Ucraina, ucigând doi cetățeni polonezi.

Ministerul polonez de Externe a afirmat inițial că racheta a fost fabricată în Rusia, dar, ulterior, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat că oficialii nu au „nicio dovadă în acest moment că a fost o rachetă lansată de partea rusă”.

Într-o declarație făcută luni, liderul belarus a spus că autoritățile poloneze și ucrainene „aveau nevoie de o escaladare” a conflictului.

„Au intrat în ape tulburi și acum încearcă, ca niște hoți vicleni, să închidă acest subiect. Nu se mai discută nici măcar în Occident”, a declarat Lukașenko, în cadrul unei întâlniri cu șeful Republicii Udmurtia din Federația Rusă, potrivit agenției belaruse de presă Belta.

„Ei, atât polonezii, cât și ucrainenii, regretă că nu a fost o rachetă rusească. Aveau nevoie de o provocare împotriva noastră, aveau nevoie de o escaladare”, a susținut liderul de la Minsk.

Lukașenko a continuat, întrebându-se de ce atacul a fost „programat exact pentru summitul G20″.

„Conducerea Poloniei este acum obligată să le spună polonezilor cum s-a întâmplat, de ce a fost lovit teritoriul Poloniei, cine a pus la cale acest lucru, de ce acea rachetă, care se presupune că a fost lansată spre est, a făcut brusc o întoarcere pentru a zbura spre vest și de ce a fost lansată într-un moment în care nu existau rachete rusești în aer”, a adăugat președintele belarus.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI