Sadiman a observat că dealurile din apropiere de terenurile apropiate de satul său au devenit aride, după ce au fost incendiate în repetate rânduri de fermieri pentru cultivare. Oamenii au început apoi să aibă probleme cu seceta. Asta se întâmpla în 1996.
Tot atunci, bărbatul le-a spus oamenilor să planteze banian, o specie de smochin, considerată sacră în regiune.
„Mi-am spus că, dacă nu plantez banian, regiunea va deveni foarte uscată. Din experienţa mea, arborii banian şi ficuşii pot reţine multă apă”, a spus Sadiman.
Localnicii nu au privit cu ochi buni demersul lui, din contră, nimeni nu l-a susținut.
„Oamenii au râs de mine pentru că am adus semințe de banian în sat. S-au simțit neliniștiți, deoarece credeau că există spirite în acești copaci”, a adăugat Sadiman.
Sadiman și-a continuat singur misiunea. De atunci, în cei 24 de ani trecuți, a reușit să planteze 11.000 de arbori de-a lungul a 250 de hectare.
Efectele?
Pe pământul odinioară arid și infertil s-au format izvoare care alimentează gospodăriile oamenilor şi care sunt folosite pentru irigarea fermelor.
În trecut, lumea credea că este nebun, dar uitați-vă acum la rezultate. El este capabil să furnizeze apă potabilă pentru a satisface nevoile oamenilor din mai multe sate.
Warto, un sătean din Wonogiri:
Ploile sunt mai rare în zona unde Sadiman a plantat arborii, astfel că, în lista apei, fermierii recoltau o singură dată pe an. Acum, oamenii recoltează de două, chiar și de trei ori pe an.
Sadiman își finanțează acum munca în favoarea regiunii cu ajutorul unei pepiniere în care creşte diverse plante pe care le vinde.
Cu pălăria care-l protejează de soare, cămașa safari și o sclipire în privire, Sadiman speră ca oamenii de acolo să poată avea o viață prosperă și să trăiască fericiți, dar fără să ardă din nou pădurea.