Declarat cel mai titrat antrenor de pe planeta, Octavian Bellu (56 de ani), in prezent sef al Agentiei Nationale pentru Sport, e, fara indoiala, o legenda vie a gimnasticii romanesti. Strans in costumul de consilier prezidential si sufocat de functii sofisticate, ‘domn’ profesor’, cum il strigau micutele campioane, duce dorul salii de gimnastica. Vizita noastra i-a dat prilejul sa evadeze intr-un trecut fabulos.


Americanii stingeau lumina, chinezii schimbau culoarea peretelui


Libertatea va prezinta regulile de aur dupa care s-a ghidat cuplul Bellu-Bitang, asii gimnasticii mondiale. Octavian Bellu are cuvantul:

1. Concentrare. ‘Ramaneti masca daca va spun cum le pregateam pe fete sa faca fata razboiului psihologic cu SUA si China. La Deva, aduceam o scoala intreaga de copii pe care ii puneam sa tropaie si sa tipe, in timp ce gimnastele munceau. Puneam si muzica galagioasa. Copiii misunau pe sub barna, vacarmul si dezordinea erau de nedescris. Motivul acestei metode? La concursurile oficiale se apela la fel de fel de tertipuri pentru a deconcentra gimnastele. La Atlanta, cand Romania a iesit la incalzire, 60.000 de oameni au inceput sa tropaie. Mi s-a facut pielea de gaina. Gina Gogean nici n-a clipit. Putea sa explodeze si o bomba. Avea o pregatire de campioana.

Tot in SUA, la Los Angeles, cand Kati Szabo se pregatea sa intre la sol, s-a oprit lumina timp de zece minute. Jandarmii au inconjurat-o, chipurile, s-o apere. Sindromul fricii n-a functionat. A revenit curentul, dar Kati n-a mai fost lasata sa se incalzeasca. A intrat direct in concurs. Chinezii faceau alte nebunii. Copii cu cartonase galbene si lucioase in mana care luminau peretele intr-un anumit fel erau asezati strategic in sala. Gimnasta noastra urma la sarituri, de exemplu, iar atunci cand se pregatea sa sara, copiii intorceau cartonasele, care erau rosii pe spate. Se schimba lumina peretelui si aveai senzatia ca ai gresit directia. Lumea gimnasticii e diabolica!’.

2. Respect. ‘Pentru mine nu existau concursuri mici, medii sau mari. Gimnasta mea trebuia sa fie mereu cea mai buna, cea mai frumoasa, cea mai apreciata. Luam in serios si concursurile demonstrative, unde celelalte tari se eschivau. Ne respectam meseria’.

3. Rigurozitate. ‘Eram riguros cu mine insumi, asa ca ceream acelasi lucru de la acele copile. N-aveam figuri, stateam in acelasi tip de camera ca si fetele. Asa eram mai aproape de ele. Din cauza obisnuintei cu spatiul mic din acea camera, am prins acum frica de locurile largi’.

4. Fara bataie. ‘Nu am fost niciodata de acord cu bataia. Disciplina e capitala, dar bataia, in opinia mea, duce la dresaj’.

5. Munca. ‘Tarziu, Mariana Bitang m-a convins sa nu mai facem antrenamente si duminica. Eu luam deciziile, iar Mariana le comunica. De multe ori, gimnastele o urau pe ea pentru hotararile mele. De fapt, eu eram dracul gol din spatele Marianei!’

6. Abilitate. ‘Din cand in cand, fetele cedau. Ne asezam fata-n fata, luam o foaie de hartie, trageam o linie. In stanga treceau avantajele pe care le-ar fi avut daca renuntau la gimnastica, adica ciocolata din belsug, discoteci, baieti etc. Iar in dreapta puneam gloria, banii, statutul castigat. Intotdeauna alegeau ce era scris in dreapta foii’.

7. Valoare. ‘Am avut in spate o echipa de profesionisti. M-am completat perfect cu Mariana Bitang. Ei i se datoreaza evolutiile exceptionale ale romancelor la barna’.

8. Strategie. ‘Junioarele, adica viitoarele campioane, se pregateau in acelasi loc si timp cu senioarele. Anonima, la acea vreme, Catalina Ponor o stia deja pe campioana Andreea Raducan pentru ca munceau impreuna. Schimbul de generatii se facea aproape imperceptibil’.


Desculte la intalnirea cu Bill Clinton

Octavian Bellu ne-a dezvaluit un fapt mai putin cunoscut, consumat in 1996, la Olimpiada de la Atlanta: ‘Bill Clinton era pe atunci presedintele SUA. Chiar dansul a deschis Jocurile Olimpice. Tin minte ca imediat dupa concurs, Clinton a tinut sa le cunoasca pe fete. Era un separeu amenajat pentru astfel de ocazii. S-a petrecut extrem de repede. Gimnastele nici n-au mai apucat sa se incalte. Au venit asa, desculte, in fata presedintelui SUA. Clinton mi s-a parut un tip modest si jovial’, rememoreaza Bellu.


„Pentru mine nu a existat nici copil, nici nevasta”


Octavian Bellu spune ca este dispus sa revina la lotul de gimnastica al Romaniei doar in conditiile impuse de el. Cuplul Bellu-Bitang a parasit in urma cu doi ani sala de la Deva, acceptand provocarea presedintelui Traian Basescu. Sunt doi consilieri prezidentiali care duc dorul salii de gimnastica.


Bellu dezvaluie motivul pentru care era tentat sa accepte provocarea chineza, dar vorbeste si despre o eventuala revenire la lotul de gimnastica al Romaniei. ‘Daca nu primeam oferta lui Basescu, plecam in China. La revedere! Am si acum contractul trimis de federatia lor. Trebuie sa recunosc ca eram atras ca un magnet de chinezoaice.

Gimnastele lor au ceva nativ in miscari. Sunt ca niste feline. Sunt inzestrate de la mama-natura cu suplete, gratie si usurime in executii. Era o provocare tehnica deosebita sa lucrez cu chinezoaicele’, povesteste Bellu.

„Am stat mai mult cu odraslele altora”


‘N-a fost sa fie. Acum lucrez in administratie, dar tot la sala de gimnastica imi zboara gandul. Am petrecut 25 de ani pe parchet si mi-a intrat in sange. Poate nici nu mai plecam vreodata de la lot daca mi s-ar fi respectat principiile. Am cerut rigoare, daruire, severitate. Pentru mine n-a existat nici familie, nici copil, nici nevasta. Am stat mai mult cu odraslele altora. Si-atunci cum sa nu pun niste conditii? Gimnastele au spus atunci ca nu mai vor asa cum ziceam eu, si asta a fost. Nu exclud o reintoarcere la lot, insa un lucru este clar: revin doar daca mi se respecta principiile’, a incheiat Bellu.


Test de maturitate


Din postura de sef al Sportului, Octavian Bellu a vorbit si despre fotbal: ‘Am vazut ca Romania a picat in grupa cu Italia, Franta si Olanda la Euro. Foarte bine. Abia acum se va vedea adevarata noastra valoare. Eu spun ca jucatorii n-au decat de castigat de pe urma acestei trageri. Va dati seama ca un parcurs bun le-ar arunca in aer cota de piata’, a comentat Bellu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
FANATIK.RO
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI