O imagine tulburătoare a apărut pe rețelele de socializare, după ce talibanii au înconjurat capitala Kabul. În poză, un bărbat dă cu vopsea peste fotografiile cu tinere din vitrină. „Talibanizarea Kabulului a început”, este mesajul transmis de jurnalista care a publicat poza.

Talibanii sunt cunoscuți pentru linia islamistă dură adoptată, iar un regim controlat de ei va însemna că femeile își vor pierde drepturile și libertățile câștigate în cei 20 de ani în care forțele conduse de SUA au supravegheat tranziția țării către democrație.

Femeile sub domnia talibană

Când au condus ultima oară țara, între 1996 și 2001, talibanii au impus legea Sharia, o interpretare strictă a legii islamice. Adică, femeile nu pot lucra, nu pot ieși din locuință fără să fie însoțite de un bărbat și trebuie să aibă tot timpul fața acoperită în public. Pentru fete, școala nu mai este o opțiune, accesul fiind interzis.

Femeile care au încălcat aceste reguli au fost umilite și bătute în public de către poliția religioasă a talibanilor. Talibanii au efectuat, de asemenea, execuții publice, au tăiat mâinile hoților și au lapidat femei acuzate de adulter.

Până în prezent nu au fost raportate astfel de măsuri extreme în zonele pe care talibanii le-au capturat. Dar numeroasele incidente raportate recent ale tratamentului talibanilor față de femei și fete sugerează că intenționează să revină la guvernare așa cum au făcut-o odinioară, mai arată sursa citată.

De la începutul anului 2021, numărul de decese în rândul civililor a crescut cu aproape 50%, iar printre morți s-au aflat mai multe femei și copii decât în oricare an, începând cu 2009, de când se ține statistica, a arătat ONU.

„Talibanii vor suprima libertățile la toate nivelurile, iar noi luptăm împotriva acestui lucru. Femeile și copiii vor avea cel mai mult de suferit, însă forțele noastre încearcă să salveze democrația. Lumea ar trebui să ne înțeleagă și să ne ajute”, spunea un purtător de cuvânt al guvernului, pe 13 august, când talibanii continuau să cucerească oraș după oraș, pentru Reuters.

„Lumea noastră se prăbușește”

După ce talibanii vor pune total stăpânire pe țară, strigătele de ajutor ale femeilor vor fi în van, scrie France24.

Sunt informații că talibanii ar merge din ușă în ușă să facă liste cu fetele și femeile cu vârstele cuprinse între 12 și 45 de ani. Acestea ar urma să fie forțate să se căsătorească cu luptători islamiști.

Pentru o întreagă generație de femei afgane care au intrat în viața publică – și care sunt parlamentari, jurnaliști, guvernatori locali, medici, asistenți medicali, profesori și administratori publici – sunt multe de pierdut.

Ele au lucrat alături de bărbați în comunități neobișnuite să vadă femei în funcții de autoritate și s-au zbătut pentru a construi o societate civilă condusă democratic, sperând să deschidă oportunități pentru următoarele generații de femei.

Zahra, în vârstă de 26 de ani, este printre numeroasele tinere care se tem că educația și ambițiile sale nu vor mai conta. Ea a văzut, joi seară, cum talibanii au intrat în orașul său natal, Herat, al treilea ca mărime din Afganistan. Și-au arborat steagurile albe, pe care se afla o declarație de credință islamică.

Sunt șocată! Cum este posibil ca o femeie ca mine, care a muncit din greu să învețe și să evolueze, să se ascundă acum în casă?

Zahra, tânără din Afganistan care lucrează pentru un ONG care susține drepturile femeilor:

Zahra a încetat să meargă la birou în urmă cu o lună, în timp ce talibanii se apropiau, lucrând de acasă. De joi însă, nu a mai putut lucra. În situația ei sunt multe femei care au cerut ajutor pe rețelele de socializare.

„Cu prăbușirea fiecărui oraș, se prăbușesc visele, istoria și viitorul. Se prăbușesc cultura și arta. Lumea noastră se prăbușește”, a scris pe Twitter fotografa afgană Rada Akbar.

O altă tânără spune că la Universitatea din Herat, talibanii au oprit studentele și profesoarele la intrare. Doar bărbații au avut acces la cursuri.

Astăzi, în Kabul, a avut loc o altă scenă care descrie situația dramatică a femeilor afgane după ocupația talibană. Profesorii de la universitatea din capitala Kabul își luau rămas-bun de la elevele lor, căci instituția s-a închis, iar ei nu se așteaptă să le mai vadă.

Farkhunda Zahra Naderi, fostă parlamentară și consilieră la ONU a președintelui Ashraf Ghani, iar acum membru al Înaltului Consiliu pentru Reconciliere Națională din Afganistan, a văzut cum țara sa se deschide în cei 20 de ani pentru a deveni parte a comunității globale.

„Cea mai mare teamă a mea este că acum vor marginaliza femeile care au lucrat pe aceste poziții de conducere, care au fost o voce împotriva agresorilor, dar și care au lucrat pentru a schimba situația”, a spus ea într-un interviu pentru Bloomberg.

Dacă elimină aceste voci puternice ale femeilor, cine le va apăra drepturile, cine le va apăra câștigurile obținute în ultimii 20 de ani, se întreabă Farkhunda.

Până acum, talibanii au negat în repetate rânduri că vor suprima drepturile femeilor, inclusiv în discuțiile cu occidentali, care au negociat în această lună la Doha. Dar schimbări încep să apară, inclusiv concedieri.

În orașele deja cucerite de insurgenții talibani, femeile își pierd deja locurile de muncă în fața bărbaților. Femeile angajate la două sucursale bancare, una în Kandahar și cealaltă în orașul Herat, au fost hărțuite și pedepsite de talibani înarmați în luna iulie. Aceștia le-au escortat către casele lor și le-au spus să nu se întoarcă la muncă, posturi care vor fi preluate de rudele bărbați.

Viitor sumbru pentru studente

Studentele au parte și ele de un viitor și mai sumbru, atrage atenția o altă voce importantă în această țară. Victoria Fontan, vicepreședintă a Universității Americane din Afganistan, a spus că unele dintre elevele ei au fost deja închise în case, în orașele cucerite de talibani.

„Viața este foarte dificilă pentru ele. Vor putea continua să studieze online sau nu?”, se întreabă ea. Se teme că tinerele nu vor mai avea nici accces la internet.

Femeile din Afganistan se tem că talibanii le vor interzice accesul la educație

Alte persoane, precum Marianne OGrady, director adjunct pentru Care International din Kabul, sunt mai optimiste. Ea crede că realizările femeilor din ultimele două decenii vor fi dificil de șters.

„Nu poți dezeduca milioane de oameni”, a spus ea pentru AP. Dacă femeile „se întorc în spatele zidurilor și nu pot ieși la fel de mult, cel puțin acum își pot educa verii, vecinii și propriii copii într-un mod care nu se putea întâmpla acum 25 de ani”.

Totuși, multe femei aleg să fugă. Aproape 250.000 de afgani și-au părăsit casele de la sfârșitul lunii mai, 80% dintre ei fiind femei și copii, potrivit agenției ONU pentru refugiați.

O activistă pentru drepturile femeilor își amintește o scenă din copilărie care, se teme ea, poate deveni din nou des întâlnită în Afganistanul controlat de talibani: mama ei a scos-o să cumpere înghețată și a fost biciuită de un luptător taliban pentru că și-a expus pentru scurt timp fața.

„Astăzi, din nou, simt că, dacă talibanii vor ajunge la putere, ne vom întoarce în aceleași zile întunecate”, a spus ea pentru AP.

Urmărește-ne pe Google News