În acest moment, ținta este atât de departe de ceea ce s-a planificat acum aproape 10 ani, încât lumea riscă chiar să depășească limita superioară prevăzută în Acordul de la Paris, adică 2 grade Celsius până la finalul acestui secol, avertizează ONU.

Dacă se va ajunge la o încălzire de 3 grade Celsius față de maximele actuale, spun oamenii de știință, lumea va trece prin mai multe puncte fără întoarcere care vor modifica ireversibil clima planetei și vor crește nivelul mărilor din cauza prăbușirii calotei glaciare polare.

„Dacă țările nu pun în aplicare angajamentele actuale, obiectivul Acordului de la Paris de a menține încălzirea globală la 1,5C va fi mort în câțiva ani, iar 2C va lua locul său în unitatea de terapie intensivă”, a declarat Inger Andersen, șeful pentru mediu al ONU.

Lumea este deja cu 1,3°C mai fierbinte decât înainte de Revoluția Industrială, care s-a terminat înainte de 1900, iar emisiile de gaze cu efect de seră care încălzesc planeta continuă să crească într-un ritm amețitor. Anul trecut, s-au înregistrat depășiri cu 1,3% mai mari decât în 2022.

 
 

Urmărește-ne pe Google News