Potrivit lui Flutur, Lumina Sfântă va fi adusă la Suceava, de la București, cu un avion privat de o delegație de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților formată dintr-un preot și un mirean.

El a spus că a discutat și despre evenimentele din prima zi de Paști pe care Consiliul Județean Suceava le organizează la Muzeul Satului Bucovinean unde vor fi cântece religioase, concurs de ciocnit ouă, iar tocaşii Bucovinei vor fi parte a unui concert extraordinar de toacă și clopote susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică.

Flutur a transmis și pensiunilor din județ să includă în programul lor aceste evenimente astfel încât să poată organiza participarea turiștilor la aceste manifestări.

Lumina Sfântă este adusă la Suceava din anul 2009, când, la inițiativa lui Gheorghe Flutur, Lumina Harică a fost adusă pentru prima dată în România și a fost distribuită parohiilor din judeţul Suceava, dar şi în judeţele apropiate, inclusiv în regiunea Cernăuţi.

Sfânta Lumină este una dintre marile minuni ale Creştinismului, care se arată de Paştele Ortodox la Ierusalim, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12.30-14.30, deasupra Sfântului Mormânt ca un foc care se pogoară din cer şi care în primele minute nu arde.

Citește și:

VIDEO | Legătura miraculoasă dintre București și Notre-Dame! În Catedrala Sfântul Iosif din Capitală se află o bucată din coroana de spini a lui Iisus, salvată din flăcările care au mistuit Notre-Dame

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News