Cantareata Luminita Anghel a devenit nasa unui baietel evreu, ea asistand in aceasta calitate la circumcizia micutului. Ceremonialul a avut loc ieri, la orele pranzului, la Sinagoga Mare din Bucuresti, printre invitati aflandu-se si omul de afaceri Viorel Paunescu. Baietelul nasit de solista se numeste Joseph, are 7 luni si este fiul Norei Seroussi, proprietara unui lant de magazine de articole vestimentare. Vedeta a marturisit ca nu stie chiar atat de multe despre credinta mozaica, insa a acceptat cu placere solicitarea parintilor de a fi nasa micutului. In aceasta calitate, Luminita a fost cea care a tinut pruncul in timpul operatiei de circumcizie.