Într-un interviu pentru Politico, ministrul român de externe, Luminiţa-Teodora Odobescu, a calificat mişcările Rusiei drept „cu adevărat cinice”. Moscova „împiedică în mod serios exporturile de cereale ucrainene, care sunt o salvare pentru persoanele vulnerabile din multe ţări importatoare”, ceea ce „exacerbează realmente criza alimentară globală”, a spus ea.

Odobescu a subliniat că Bucureştiul face eforturi, de câteva luni, pentru a intensifica tranzitul cerealelor ucrainene prin România, inclusiv prin extinderea capacităţii porturilor şi a punctelor de trecere a frontierei. Dar „este nevoie de timp pentru a vedea rezultatele”, a spus ministra.

România se coordonează cu Ucraina „pentru a vedea cum putem face mai mult”, iar săptămâna aceasta sunt aşteptate noi discuţii între Bucureşti şi Kiev.

Peste 50% din exporturile ucrainene, prin România

Mai mult de jumătate din exporturile ucrainene care folosesc coridoarele de solidaritate ale UE – culoare create pentru a facilita tranzitul rutier, feroviar şi pe căi navigabile interioare – au trecut prin România.

Comisia Europeană a estimat că peste 65% din produsele exportate prin intermediul coridoarelor de solidaritate în luna iunie au fost transportate de-a lungul coridorului Dunării, scrie Politico.

De asemenea, în prima jumătate a acestui an, prin Portul Constanţa au trecut 7,5 milioane de tone de cereale ucrainene, comparativ cu 8,7 milioane de tone pentru întregul an 2022.

Luna trecută, Rusia s-a retras din Iniţiativa privind cerealele de la Marea Neagră, alimentând temerile în legătură cu viitorul exporturilor de cereale ale Ucrainei şi impactul asupra securităţii alimentare globale.

În ultimele săptămâni, forţele Kremlinului au atacat în mod repetat infrastructura ucraineană de depozitare a cerealelor, inclusiv pe Dunăre – în apropierea teritoriului românesc -, ceea ce a sporit şi mai mult îngrijorarea cu privire la modul în care Ucraina îşi poate trimite produsele pe pieţele mondiale.

Urmărește-ne pe Google News