apa rece. Bodo, „Proconsul”. Ginerele presedintelui Traian Basescu spune ca inca de la inceputul carierei si-a stabilit un set de reguli pe care incearca sa le incalce cat mai rar. „Dupa orice concert care are loc dupa ora 19.00 pentru mine este obligatorie odihna, cel mai usor si mai rapid ma refac in somn”, spune el. Bodo spune ca nu a apelat niciodata la medicamentatie pentru a-si reface potentialul corzilor vocale, dar ca intotdeauna sotia sa are grija sa nu-i lipseasca din bagaje un mic aparat cu aerosoli, pe care il foloseste atunci cand simte ca este pe cale sa raguseasca.
O alta regula de aur ar fi aceea de a evita barurile sau cluburile in care muzica ambientala este la un nivel mare sau foarte mare. „Daca totusi sunt invitat intr-o astfel de locatie si nu pot refuza invitatia, de fiecare data am grija sa nu vorbesc, pur si simplu. Efortul de a ma face inteles are efect direct asupra vocii, asa ca prefer sa tac”, mai spune Bodo.
Calin Goia, „Voltaj”. Solistul trupei Voltaj este ferm convins ca daca starea generala a organismului e buna, atunci, cu siguranta, si vocea va fi la inaltime, el recunoscand ca in acest scop viziteaza destul de des salile de fitness din Bucuresti. „Urmand acelasi principiu, in sensul ca nu te apuci de exercitii daca nu faci cateva miscari inainte, niciodata nu urc pe scena cu vocea neincalzita, inainte de fiecare concert sau recital fac vocalize in spatele scenei timp de 10 sau 15 minute”. Desi tentatiile sunt mari, mai ales ca vara este ca si venita, Calin Goia fuge de inghetata si sucuri reci precum dracul de tamaie. „Eu am gatul mai sensibil si imediat ce mananc alimente reci ma resimt negresit”.
Marcel Pavel. Interpretul celebrei piese „Frumoasa mea” se fereste pe cat posibil de locurile in care trebuie sa isi suprasolicite vocea pentru a se face auzit. Adica baruri, discoteci, cluburi. „Plus ca nu beau nimic rece, asta face rau”. Pentru a-si mentine vocea in forma, Marcel Pavel spune ca face in fiecare zi exercitii, canta prin casa, in curte, in masina, savureaza la maximum cantitati impresionante de ceaiuri calde cu miere sau lapte cu miere si fuge de spatiile in care functioneaza sisteme de climatizare. „Dar mai importanta decat toate este odihna. Atunci cand sunt obosit sau bolnav nu ies din casa. Nu are rost sa ma pacalesc ca pot sa fac o treaba cand stiu foarte bine de la inceput ca nu pot sa face acel lucru. si cred ca asa ar trebui sa procedeze fiecare artist”, mai spune el.
Gabi de la Oradea: Noul partener al Danielei Gyorfi, Gabi (foto stanga) apeleaza la metode recunoscute ca fiind clasice pentru modelarea unui timbru vocal cat mai placut. „Am ramas cu ceva „apucaturi” de pe vremea cursurilor de canto pe care le-am urmat la Conservator, zic eu, benefice pentru meseria mea. De trei ori pe saptamana, la prima ora cand ma trezesc, imi fac un cocktail cu un ou crud pe care il sorb dintr-o inghititura. Iar, in fiecare dimineata – radeti ori nu – fac exercitii vocale de-mi trezesc si cainele. Nu, nu racnesc, daca asta insinuati”.
luminita Anghel. Atunci cand este nevoie, reprezentanta Romaniei la ultima editie a concursului international Eurovision are propriile ei metode de a-si revitaliza corzile vocale. Luminita recunoaste cu dezinvoltura ca mananca ardei iute si linge sare. „Dilata corzile vocale si este un remediu mai mult decat eficient. Tin minte ca la un festival de muzica in Kazahstan s-a facut o coada imensa la usa cabinei mele, toti colegii veneau sa le dau sare. La un moment dat, oamenii de ordine se uitau cu suspiciune la noi, nu intelegeau de ce stateau toti la coada sa le ofer acel praf alb. Cine stie ce si-au imaginat. La sfarsit, reprezentantul din Malta chiar a venit sa imi multumeasca, chestia asta cu sarea l-a ajutat foarte mult”, povesteste Luminita Anghel.
Pe langa toate acestea, mierea de albine, lamaia si tinctura de propolis sunt mai mult decat eficiente, cel putin in cazul Luminitei, care, desi recunoaste ca multe dintre ele sunt remedii babesti, e multumita ca au efectul scontat si ca se poate baza oricand pe ele.
Adi de la Valcea. Fire nonconformista, adept al unei atitudini mai deschise si pe alocuri rebele, manelistul spune ca pentru el apa rece este cel mai bun si mai recomandat remediu la care poate apela vreodata. „Eu nu ma feresc de bauturi reci, fie ca e iarna, fie ca e vara. Daca nu beau un pahar de apa rece inainte de spectacol simt ca parca nu pot sa cant”. Adi de la Valcea sustine ca pentru manelisti nu exista nici o problema in a canta la orice ora din zi si din noapte, pentru simplul motiv ca „la noi totul e nativ si cat se poate de natural. Noi cantam mereu, vocea noastra se afla intr-un continuu antrenament. Exercitii si vocalize nu fac decat cei care canta rar sau foarte rar. E simplu”.