Furtul s-a produs de-a lungul a opt luni, începând din primăvară, potrivit IPJ Cluj.
Angajații primăriei și-au dat seama că luminițele lipsesc abia la începutul acestei luni, când au mers să verifice şi să pregătească ornamentele pentru a le monta, a susținut primarul.
„Noi, după ce am dat jos, la sfârşitul iernii, ornamentele de sărbători, le-am depozitat într-o anexă a Liceului Victor Ungureanu, care aparţine Primăriei şi unde mai avem depozitate şi alte lucruri. Când am mers să le luăm să le montăm, am constatat că o parte dintre ele lipseau. Am sesizat Poliţia, Poliţia a făcut cercetarea la faţa locului şi aşteptăm să se identifice făptaşii”, a declarat primarul din Câmpia Turzii, pentru News.ro.
IPJ Cluj a anunțat că polițiștii au fost sesizați pe 7 noiembrie cu privire la furtul luminițelor și investighează cazul.
„Polițiștii municipiului Câmpia Turzii au fost sesizați despre faptul că în perioada martie-noiembrie a.c., persoane necunoscute au sustras dintr-o magazie care aparține municipalității, situată în incinta unei unități de învățământ, mai mulți saci cu accesorii decorative. Au fost demarate cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, urmând a se stabili în urma unui inventar prejudiciul total înregistrat”, a transmis IPJ Cluj, într-un comunicat citat de Turda News.
Edilul Dorin Lojigan a dat asigurări că orașul nu va rămâne fără luminițe de sărbători.
„O parte dintre ele, nu multe, au dispărut, dar vom asigura iluminatul de sărbători pentru oraş”, a spus Dorin Lojigan.