Decorul de iarnă din București este completat de un brad, care măsoară anul acesta 25 de metri şi a fost decorat cu mii de luminiţe.
[libgallery id=”1673326″]
FOTO: Adrian Manolache
La Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei vor fi spectacole, Casa lui Moş Crăciun, patinoar, personaje de poveste, bucate tradiţionale şi daruri de sărbători. Acesta va fi deschis până în 30 decembrie si va putea fi vizitat zilnic, între orele 10.00 şi 22.00.
Startul sărbatorilor de iarnă a fost dat în Piaţa Constituţiei la ora 19.00, când primarul Capitalei, Gabriela Firea, a aprins cele peste trei milioane de beculeţe de tip LED care împodobesc acum Capitala. Și asta sub privirile a mii de oameni care s-au adunat în centru pentru a asista la spectacol.
”E un eveniment deosebit pe care îl dedicăm tuturor bucureștenilor și românilor care vor să ne viziteze. Sunt alături de mine toți primarii Sectoarelor din București, împreună suntem o echipă și vrem să transformăm Bucureștiul într-un oraș în care este bine și frumos. Să fim mândri că sunt bucureșteni, să fim mândri că suntem români!”, a spus Gabriela Firea.
De sărbători au fost decorate cu beculeţe 52 de locuri din Capitală, pe un traseu de 29 kilometri, ce include bulevardele Magheru, Bălcescu, I.C. Brătianu, Unirii, Piaţa Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, bulevarul Lascăr Catargiu, Regina Elisabeta, Piaţa Victoriei, bulevardul Aviatorilor, Arcul de Triumf, Piaţa Arcul de Triumf, Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Presei Libere, Şoseaua Bucureşti – Ploieşti, la intrare de pe DN1, Fântâna Mioriţa, Piaţa George Enescu, Centrul Istoric, Piaţa Romană, la monumentul Lupoaica, Piaţa Constituţiei, bulevardul Carol, zona Piaţa Universităţii – Piata Rosetti, zona Ateneu – Nicolae Golescu, intersecţiile Şoseaua Colentina cu Şoseaua Ştefan cel Mare, Şoseaua Colentina cu strada Doamna Ghica, Calea Moşilor cu bulevardul Dacia, Şoseaua Mihai Bravu cu strada Baba Novac, bulevardul Unirii cu strada Traian, bulevardul Cantemir cu bulevardul Mărăşeşti.
Luminițele de Crăciun din Timișoara au fost aprinse
Atmosferă de poveste la Timișoara! La 1 Decembrie, orașul de pe malul Begăi a îmbrăcat straiele de sărbătoare. Mii de oameni au venit în centrul orașului să asiste la momentul aprinderii luminițelor, să admire bradul și să se bucure de concerte, scrie opiniatimisoarei.ro.
În acorduri de fanfară s-a dat startul Târgului de Crăciun, unde timișorenii au ciocnit un pahar de vin fiert și și-au cumpărat cadouri și ornamente pentru sărbători.
Atmosferă de sărbătoare la Cluj
Cu ocazia Zilei Naționale a României, luminile festive din Cluj-Napoca au fost aprinse. În același timp, a fost deschis și târgul de Crăciun. Sute de oameni s-au bucurat în centrul orașului la concertul Holograf.
Imagini feerice în Hunedoara
Ziua Națională a României a fost aleasă pentru punerea în funcțiune a luminițelor de sărbători în centrul Hunedoarei. Sute de oameni au venit în centrul orașului să asiste la momentul special.
sursă foto: zhd.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro