Cu vedere la ceea ce a mai rămas din Babilonia, inclusă. Cine ar putea fi interesat de aşa ceva? Istorici, nostalgici ai partidului Baas, sau adepţi ai turismului macabru? În niciun caz, agenţia de turism Babil se adresează cuplurilor aflate „în lună de miere”, notează ziarul el Mundo.

Este prima dată când un loc simbolic al regimului trecut se deschide turismului. Cel puţin aşa susţine ziarul local Asharq al Awsat. Directorul companiei Presidential Palace Ressort din Al Hilla (unde săptămâna trecută o bombă a lăsat zece morţi pe caldarâm) informează că au început deja să se facă rezervări.

„Există 32 de camere disponibile. Cea mai ieftină costă 50 de euro. Preţuri de criză, după cum se vede. Deşi călătoria până la hotel nu este un lucru demn de sfătuit. Drumul care duce până acolo pornind de la Bagdad, traversează o zonă supranumită „triunghiul morţii”. Pe aici trec şi pelerinii care se îndreaptă spre sud, în oraşul sfânt Nayaf. Nimeni nu se gândeşte însă la Babilonia ca la o destinaţie de vacanţă. Şi în mijlocul atmosferei de război civil, un ‘tur Saddam pentru cuplurile irakiene nostalgice sau cu chef de răzbunare nu este tocmai adecvat.

Palatul reşedinţă este situat pe Sadam Hill, un deal artificial plasat între câmpurile verzi ce străjuiesc malurile râului Eufrate. Este unul din cele 40 de palate ale „raisului” irakian, construit în anii 80 de muncitori sudanezi (irakienii luptau pe frontul iranian) şi care se dorea o versiune modernă a palatului lui Nabucodonosor, regele care a distrus Ierusalimul.

Ceea ce a ieşit însă a fost mai degrabă un templu (mediocru) după asemănarea şefului. Fiecare cărămidă folosită la construcţie este inscripţionată cu numele lui Saddam. Palatul a fost jefuit în timpul revoltei şiite din 1991 iar guvernatorul a plătit pentru a nu fi apărat dealul Saddam cu propria viaţă.

Saddam l-a reconstruit de trei ori. Şi ca în toate reşedinţele pe care le avea în ţară, totul era pregătit zilnic pentru primirea sa. De la micul dejun şi până la cină. Indiferent dacă dictatorul prefera să rămână în siguranţă în Palatul Republicii din Bagdad, ori prefera să vină să-şi aline durerile de în piscina cu temperatură controlată.

 
 

Urmărește-ne pe Google News