Unii oameni intră şi scapă câte un sunet admirativ, alţii îşi fac cruce, parcă nevenindu-le să creadă. Însă cei mai mulţi se amuză, se fotografiază cu astrul atârnat sub cupola bisericii sau îl filmează din toate unghiurile.
Replica identică a astrului nocturn se numeşte „Museum of the Moon” şi este, de fapt, o „lucrare de artă călătoare” a artistului britanic Luke Jerram, realizată pe baza fotografiilor de mare precizie a suprafeţei Lunii realizate de NASA.
Practic, fiecare centimetru al Lunii lui Jerram reprezintă, de fapt, 5 kilometri ai astrului. Instalația este un frumos amestec de imagistică lunară, lumina lunii și compoziție audio surround creată de compozitorul Dan Jones, câștigător al premiilor BAFTA și Ivor Novello.
Obiectul expus şi vizitat zilnic deja de mii de oameni face parte dintr-un proiect mai amplu, realizat la iniţiativa celor de la Lights ON, care şi-au propus să amplaseze operele unor artiști români și străini în zone centrale din oraș, invitând astfel publicul clujean şi turiştii să le descopere în această iarnă.
Citește și: