Cunoscută pe întregul glob ca “Blue Monday” (n.r. – lunea cea tristă), prima zi din a treia săptămână a lunii ianuarie pare să-i prindă în capcana morţii pe cei mai slabi de înger. Întoarcerea la un program de muncă ce pare mult mai solicitant după Sărbători, termenele scadente de plată a datoriilor, ratelor sau impozitelor, lipsa de motivaţie şi faptul că dorinţele şi planurile făcute la sfârşit de an încep să pară tot mai greu de îndeplinit, iată tot atâtea motive pentru unii oameni de a recurge la gesturi extreme.
Statisticile arată faptul că peste 15% din tentativele de sinucidere dintr-un an au loc într-o zi de luni, iar cea de-a treia zi de luni din an e recunoscută pentru rata crescută a învoirilor de la locul de muncă, ce ajunge până la 25%. În această zi, numărul celor care vor să-şi ia viaţa este mult mai mare, iar sinucigaşii aleg, ca metode, să înghită pastile sau să bea cocktailuri ucigaşe, cu tot felul de substanţe toxice.
“Pentru prevenirea unor gesturi suicidare se recomandă evitarea stresului, practicarea unor activităţi fizice în aer liber şi consultul psihologic. Depresia este boala ce va domina acest secol”, ne-a spus dr. Tudor Ciuhodaru.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Sondaj AtlasIntel alegeri prezidențiale 2024. George Simion și Elena Lasconi ar fi umăr la umăr în bătălia pentru locul doi
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
FANATIK.RO
Țara surprinzătoare care a intrat pe lista agențiilor de turism din România. Un sejur de 7 zile, all-inclusive, costă 1000 de euro, e un paradis exotic recomandat celor care vor să facă plajă
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Observatornews.ro
Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
HOROSCOP
Horoscop 22 noiembrie 2024. Peștii se bucură de simpatia unor persoane speciale și caută să-și amplifice aprecierea față de propria persoană