Judecătorul Dan Lupaşcu, membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), i-a reproşat astăzi preşedintelui Traian Băsescu că „nu a căpătat încă îndemânarea” de a conduce o şedinţă a CSM şi că mai mult „înfundă” Justiţia decât să o ajute.
„Suntem într-o situaţie foarte gravă în Justiţie. Nu aşa se rezolvă problema, domnule preşedinte. Eu credeam că ne vom întâlni, că vom asculta pe toată lumea. Eu cât mai rămân în acest Consiliu vreau să se mişte Justiţia, dar Justiţia merge din ce în ce mai prost şi, din păcate, dumneavoastră, în loc să o ajutaţi, o înfundaţi mai adânc. Mie îmi pare rău că aşa stau lucrurile”, a afirmat Lupaşcu, în plenul CSM.