„Maimuțele noastre au nevoie de fructe și legume, prădătorii noștri au nevoie de carne. Facem imposibilul încercând să-i ținem în viață. Lupii noștri urlă mai rău decât sirenele de raid aerian și este sfâșietor”, a declarat Karina Detiuk, directorul adjunct al grădinii zoologice din Harkov.

La rândul ei, Natalya Popova, șefa adăpostului pentru animale sălbatice de lângă principalul aeroport internațional din Kiev, a mărturisit că animalele au fost atât de stresate de zgomotul bombardamentelor rusești, încât multe au început să se bată în cuști și s-au rănit.

„O leoaică s-a rănit așa de tare încât nu mai poate călca pe labă. O căprioară tânără s-a aruncat într-un perete și a murit, după ce și-a sucit gâtul”, a spus Natalia Popova.

Vitali Ilchenko, șeful unui ecoparc aflat lângă cel de-al doilea oraș al Ucrainei, Harkov, a declarat că o parte din grădina zoologică a fost ocupată de forțele ruse, iar trei membri ai personalului au fost uciși, în momentul în care au încercat să le ducă hrană animalelor.

În lipsă de alte soluții, mai multe animale, printre care căprioare, elani sau lupi, au fost eliberate în habitatul local și lăsate să se descurce pe cont propriu.

În schimb, Vitali Ilchenko se teme că leii și tigrii din parc ar putea muri de foame. Asta în condițiile în care până acum personalul de la grădina zoologică din centrul orașului Harkov s-a străduit din răsputeri să le asigure animalelor hrană și căldură.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Foto: EPA

 
 

Urmărește-ne pe Google News