Dacă se constată că un medicament bazat pe medicină tradițională este sigur și eficace, OMS va recomanda producerea lui pe scară largă, a declarat dr. Prosper Tumusiime, director pentru Sănătate Universală în cadrul biroului regional pentru Africa al OMS.
Reprezentanții OMS au mai spus că noile reguli au ca scop ajutarea și împuternicirea oamenilor de știință din Africa să efectueze studii clinice adecvate.
Această schimbare vine și în contextul în care numărul de cazuri confirmate de coronavirus la nivel mondial depășește 30 de milioane. De asemenea numărul total al deceselor a ajuns la peste 957.000. În Africa au existat peste 1,3 milioane de cazuri și peste 33.000 de decese raportate, potrivit BBC.
Aproape 140 de vaccinuri potențiale împotriva COVID-19 sunt dezvoltate în întreaga lume, zeci fiind deja testate pe oameni în cadrul studiilor clinice. Alături de aceste eforturi, s-a dat undă verde pentru trei studii clinice care utilizează medicamente tradiționale africane.
Studiile din faza a treia testează, de obicei, siguranța și eficacitatea unui medicament pe grupuri mai mari de participanți.
“Debutul COVID-19, la fel ca focarul de Ebola din Africa de Vest, a evidențiat necesitatea consolidării sistemelor de sănătate și a programelor accelerate de cercetare și dezvoltare, inclusiv în ceea ce privește medicamentele tradiționale”, a declarat dr. Prosper Tumusiime.
Un grup de experți, înființat de OMS, Centrul Africa pentru Controlul și Prevenirea Bolilor și Comisia pentru Afaceri Sociale a Uniunii Africane, a convenit asupra protocoalelor.
“Adoptarea documentelor tehnice va asigura că dovezile clinice universal acceptabile ale eficacității medicamentelor pe bază de plante pentru tratamentul COCID-19 sunt generate fără a compromite siguranța participanților”, a declarat prof. Motlalepula Gilbert Matsabisa, președintele comisiei.
În aprilie, președintele Madagascarului, Andry Rajoelina, a lansat COVID-Organics cu mare fanfară, spunând că este o prevenire și un remediu. Acesta a fost testat pe 20 de persoane pe o perioadă de trei săptămâni. Băutura, care a fost trimisă și în zeci de țări africane, este produsă de Institutul Malagasy de Cercetare Aplicată din planta artemisia – sursa unui ingredient utilizat în tratamentul malariei – și alte plante malgache.
Dr. Tumusiime a spus că prin intermediul Forumului de reglementare a vaccinurilor din Africa al OMS, există acum o modalitate prin care studiile clinice ale medicamentelor din regiune să fie evaluate și aprobate în mai puțin de 60 de zile.