Lupta muncitorilor asiatici ajunși în România cu birocrația și cu abuzurile angajatorilor: „Îmi întreb zilnic șeful: «Când ne plătești? Când ne înnoiești permisele de muncă?»”

• O investigație realizată în parteneriat cu Le Courrier dEurope Centrale, Josy Joseph, Anand Mangnale, Sumedha Mittal de la The Confluence media (India), Sen Nguyen și Giang Pham (Vietnam).

„Eram șocat. Deprimat”, își amintește cu tremur în voce Gurwinder, înainte să-și înece propria poveste în aburii cafelei pe care o soarbe încet la masa unui bar din Timișoara.

Acestea sunt singurele cuvinte ce pot cuprinde vârtejul de abuzuri în care s-a scufundat inginerul indian într-o zi din octombrie 2021, când a aflat că trebuie să plece de la compania de construcții la care lucra în Ploiești.

„Nu eram pregătit. Practic, am rămas peste noapte fără job”, mărturisește Gurwinder, cel care, în prima parte a acestei investigații, povestea că este rugat de fiecare când vorbește cu copiii săi se întoarcă acasă.

Deși legea le dă extracomunitarilor aceleași drepturi ca acelea de care se bucură românii, toate protecțiile dispar când un străin încetează să mai aibă un loc de muncă.

Dreptul de ședere este dependent de existența unui contract de muncă. Când acesta dispare, străinii au la dispoziție 90 de zile pentru a găsi pe cineva dispus să navigheze o adevărată încâlceală birocratică pentru a le obține un nou aviz și a-i angaja legal în România.

Recomandări

Avocata din București care a angajat un asasin să o ucidă pe fosta iubită a fiului său mort a fost reținută

Gurwinder avea o altă problemă. A rămas fără job, dar și cu un permis de ședere expirat. Și, deși legea permite angajarea celor care nu au permis, puțini patroni știu asta. Inginerul s-a trezit blocat fără scăpare într-un limbo administrativ, care l-a împins în noiembrie 2021 să accepte munca la negru pe un șantier din Timișoara.

„Îmi întreb zilnic șeful: «Când ai de gând să ne plătești? Când o să ne înnoiești permisele de muncă?»”, spune inginerul, care nu are curaj nici să-și reclame șeful la Inspecția Muncii. „Risc să fiu deportat”, spune Gurwinder.

Cum te ridici pe picioare când nu ai niciun plan B

Inginerul din Punjab nu-i singurul care se plânge de legea ce-i poate face pe străini mai vulnerabili decât sunt deja. Adeseori, ei înghit abuzuri repetate de la angajatori, pentru că le este teamă că nu vor reuși să-și ia alt aviz și vor fi deportați.

În plus, pentru că masa și cazarea străinilor e de regulă asigurată de angajator, demisia sau concedierea îi lasă automat fără un acoperiș deasupra capului. Pe lângă grija traiului zilnic, străinii se văd obligați să aștepte uneori și două luni eliberarea unui nou aviz de muncă, în lipsa căruia nu pot munci nici măcar o oră în România.

Recomandări

Un bărbat analfabet, internat la Psihiatrie, apare a fi contestat prin e-mail o candidatură la Senat. PNL și PSD se acuză reciproc

Într-o situație similară e Nilantha*, un srilankez de 43 de ani, pentru care noul acasă e un motel dărăpănat din București. E singurul acoperiș pe care și l-a permis în cele 2 luni de când își caută un nou loc de muncă în România.

„Acum mă descurc cu bani de la sora-mea. În mod normal, eu sunt cel care trimite bani acasă”, spune bărbatul, care tremură din cap până-n picioare în iarna românească. După doi ani de navigat prin abuzuri, exploatare și perioade anxioase fără un job, srilankezul visează acum să se întoarcă acasă, dar nu are destui bani să-și cumpere un bilet de avion. 

Există soluții, dar punerea lor în aplicare e un eșec în România

Există soluții pentru Nilantha și alți muncitori străini care așteaptă cu lunile eliberarea unui nou aviz de muncă în România. Dar există și obstacole.

„Nu există suficient personal la Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). De asta așteptăm mult eliberarea documentelor. Apoi, după 2-3 luni de rabdă pentru un aviz de muncă, lucrătorii ajung la angajator, dar nu trec de perioada de probă, așa că o iau de la capăt cu IGI”, explică Aurel-Lucian Ion, directorul de la Cadima You See, o agenție de recrutare din Ploiești. 

Recomandări

Imagini surprinse de românii din Spania după inundații: magazine jefuite, mii de oameni fără apă și curent

În teorie, există sprijin și pentru străinii care rămân fără job și vor să se reangajeze în România. În 2020, Ministerul Muncii a anunțat un mecanism de cooperare între IGI și  Agenția Națională pentru Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM).

Asta pentru că, deși funcționarii de la Imigrări ar trebui să transmită săptămânal datele străinilor rămași fără job către colegii de la ANOFM, nu o fac decât pentru cei care-și exprimă explicit consimțământul, iar asta se poate întâmpla doar dacă ei ajung într-un birou IGI.

Aurel-Lucian Ion subliniază că cea mai simplă soluție e suplimentarea personalului care se ocupă de eliberarea avizelor de muncă la Imigrări. „Așa o să scadă timpul de așteptare și o să dispară multe dintre probleme cu care se confruntă acum muncitorii”, spune directorul agenției, care ar vedea în plus un fond de urgență, prin care să fie finanțată hrana și cazarea lucrătorilor străini în timpul în care așteaptă eliberarea documentelor de către cei de la Imigrări. 

IGI: „Personalul este suficient”

Reporterii au contactat reprezentanții Inspectoratului General pentru Imigrări, care au răspuns că există personal suficient la nivelul structurilor teritoriale din România. 

În ianuarie, instituția a publicat o listă cu posturile vacante, printre care se numără și joburi pentru traducători de vietnameză, nepaleză, hindi și punjabi. Însă izbucnirea războiului a schimbat prioritățile IGI.

Cei care nu-și permit nici măcar deportatea

E decembrie 2021. Karna ține în mâna tremurândă un document ștampilat de Inspectoratul General pentru Imigrări. E o decizie de returnare, prin care i se comunică faptul că are 30 de zile la dispoziție să părăsească România. Asta pentru că tânărul nepalez a muncit la negru în timp ce aștepta eliberarea unui aviz de către IGI.

Cum procedura s-a lungit 2 luni, nepalezul de 34 de ani a trebuit să găsească o soluție pentru a supraviețui în România. 

„Nu mai aveam niciun ban. Trebuia să îmi găsesc un job”, mărturisește Karna, care nu avea doar grija lui, dar și a soției și celor trei copii rămași acasă, plus un împrumut de 2.000 de euro, adică jumătate din comisionul plătit agenției de recrutare din Nepal.

Banii ăștia i-au cumpărat un job la o fermă de cai și vite din România. Era visul agricultorului nepalez, care s-a transformat rapid într-un coșmar. După 1 an și 9 luni, și-a dat demisia, obosit de constantele ore peste program și de întârzierile de salariu. În septembrie 2021, a aplicat pentru un nou job printr-o agenție românească, care i-a spus să se țină departe de muncă până când vine avizul de la IGI.

Dar Karna nu-și permitea să aștepte după acte, așa că a acceptat să muncească între timp part-time la un restaurant nepalez din București.

„Mi-au spus că au conexiuni la Imigrări. Și că oricum e legal dacă îs doar part-time. M-au mințit”, spune Karna.

Deși poate să atace decizia de returnare, nu-și permite să tocmească un avocat și, de fapt, nu are bani nici să părăsească România.

Așa că nepalezii au făcut chetă pentru a-l ajuta pe Karna să-și cumpere un bilet de avion spre Kathmandu.

Solidaritatea compatrioților, singura plasă de siguranță din România

Pentru mulți muncitori străini, compatrioții lor sunt singurii de la care pot cere ajutor când se trezesc într-o situație de coșmar. Asta pentru că ambasadele nu au prea multă putere să soluționeze abuzurile de pe piața muncii din România.

„E rolul agențiilor de recrutare și a angajatorilor să se asigure că muncitorii au condiții bune. Dar nu trăim într-o lume perfectă. Când apar probleme, le spunem indienilor că ușile noastre sunt mereu deschise. Ei nu au cum să intre direct în contact cu Ministerul Muncii. E bariera limbii. Așa că încercăm să îi ajutăm. Dacă condițiile de muncă nu sunt bune, putem să ne adresăm autorităților române”, explică Rahul Shrivastava, ambasadorul Indiei în România.

Iar Nepalul nu are nici măcar o ambasadă la București. Nu există decât Nawa Raj Pokharel, un consul onorific neplătit, care-și petrece mare parte din timp lucrând pentru agenția International Work Finder.

În România din anii ‘80

Nawa Raj, care locuiește din anii ‘80 în România, încearcă să îi ajute pe muncitorii care au probleme și pe cei care își caută un loc de muncă. Dar, de cele mai multe ori, singurul mod în care poate fi util e ca traducător. El e singurul sprijin pe care-l oferă statul nepalez muncitorilor veniți în România. Asta deși, economia nepaleză e dependentă în proporție de 25% de banii trimiși acasă de Diasporă. 

Uva Raj e printre milioanele de nepalezi care susțin de la distanță un sfert din economia țării de la poalele Himalayei. După trei ani trudiți în Dubai, și-a găsit un job bine plătit într-un magazin de printuri din București. 

El e norocos, își știa drepturile și, mai important, știa cum să navigheze sistemul, așa că nu a avut nevoie de un intermediar pentru a găsi un job în România.

Când a ajuns aici, Uva Raj a înființat un grup de Facebook și un canal de YouTube, pentru a ajunge cu informații folositoare la nepalezii din toate colțurile României.

„În Dubai era mai ușor. Acolo muncitorii străini primesc avocat și traducător din oficiu dacă fac plângere. Aici situația e diferită”, spune Uva Raj.

„Nu există infrastructură capabilă să gestioneze influxul de muncitori” 

Spre deosebire de Dubai, nici societatea și nici autoritățile nu sunt pregătite pentru boom-ul muncitorilor străini din România.

„Mai mulți muncitori veniți înseamnă mai multe probleme. Nu avem o infrastructură capabilă să gestioneze un număr mare de lucrători străini”, explică Ștefan Leonescu de la Jesuit Refugee Service (JRS), un ONG specializat în oferirea de sprijin juridic refugiaților, care a ajuns să lucreze acum și cu muncitori exploatați din Asia.

Majoritatea muncitorilor străini care lucrează la negru sunt în ilegalitate din cauza angajatorilor. Dar ei nu îndrăznesc să sesizeze autoritățile de frica de a nu fi deportați.

Ștefan Leonescu, consilier juridic la Jesuit Refugee Service 

Însă sprijinul pe care ONG-urile îl pot oferi muncitorilor străini este limitat. Nu există finanțări și granturi pentru proiecte menite să reprezinte o plasă de siguranță pentru noi veniții din Asia. 

La o lună după întâlnirea din Timișoara, Gurwinder a reușit să se elibereze de patronul care-l ținea la negru și să-și găsească un nou job în Ploiești. „Ce contează pentru mine acum e să am documente și să muncesc legal”, spune inginerul indian, care speră că România va intra în zona Schengen și că va putea să muncească în vestul Europei. 

Nu e singurul muncitor asiatic care și-a dat seama că nu-i loc de „visul european” în România. Dar, în timp ce unii așteaptă ani o viză într-un stat occidental, alții încearcă să treacă ilegal granița cu Ungaria, singura de traversat până-n Schengen. 

În episodul trei al seriei arătăm cum a ajuns România o țară de tranzit pentru asiaticii care visează să muncească în Occident.

*Prenumele a fost schimbat pentru a proteja identitatea muncitorului.

**Continuarea în a treia parte a seriei Visul european al muncitorilor asiatici veniți în România

Această investigație a fost realizată cu ajutorul de grantului Modern Slavery Unveiled Grant de la journalismfund.eu.    

Editor: Adina Florea

***

Citește și:

Mirajul și dezamăgirea asiaticilor veniți să muncească în România: „Copiii mei plâng de fiecare dată când îi sun. Mă roagă să mă întorc acasă”

INVESTIGAȚIE. După ce au descoperit că „România nu e raiul pe pământ”, muncitorii asiatici fug în Occident. Un traficant dezvăluie cum și cât costă

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro