Drumul lui Robert Nababan s-a intersectat cu cel al şarpelui gigant pe un drump care trecea printr-o plantaţie de palmieri, în districtul Batang Gasal din Sumatra, potrivit dailymail.co.uk.

Poliţia spune că bărbatul de 37 de ani a încercat să prindă pitonul. Reptila a protestat şi l-a muşcat pe Robert de mâna stângă atât de tare încât aproape i-a retezat-o.

Bărbatul a dus o luptă pe viaţă şi pe moarte înainte ca sătenii să-i sară în ajutor. Pitonul uriaş a fost ucis şi Robert a ajuns la spital cu răni grave, acolo unde medicii se străduiesc să-i salveze braţul.

Şarpele gigant a fost tăiat în bucăţele, fript şi mâncat de localnici. Povestea paznicului din Indonezia a devenit virală pe reţelele de socializare după ce au apărut în presa străină imagini cu pitonul.

”Sunt cel puţin 10 raportări pe an despre aceste reptile. În sezonul uscat ies afară ca să caute apă, iar în sezonul ploios ies afară ca să facă baie în ploaie. În general sunt mulţi şoareci în plantaţiile de palmieri, iar şerpii asta vânează.” – a declarat şeful districtului Batang Gansal, Elinaryon.






REPORTAJ ANCHETĂ. S-a întâmplat la Vaslui: Un om nevinovat a murit din neglijenta unei firme și indolența unor autorități | VIDEO


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News