Lupta pentru supraviețuire a femeilor în România comunistă, când produsele pentru igienă intimă sau contraceptivele erau rarități: „Mai foloseam cârpe, dar de multe ori nu aveam din ce rupe”

În anul 1966, regimul condus de Nicolae Ceaușescu a adoptat Decretul 770, care obliga femeile să păstreze sarcinile nesănătoase sau accidentale, indiferent de condițiile sociale sau economice. Femeile erau nevoite să improvizeze soluții de igienă, în lipsa din magazine a absorbantelor, și să trăiască sub amenințarea permanentă a sarcinilor nedorite.

Lipsuri, rușine și improvizație

Doamna Vivi, o femeie din județul Brașov acum în vârstă de 69 de ani, povestește pentru Libertatea despre dificultățile îndurate în tinerețea trăită în comunism pe fondul lipsei produselor de igienă intimă. În acea perioadă, discuțiile instituționale sau personale despre menstruație erau tabu, iar accesul la vată medicinală sau alte produse limitat. „Când eram copil, îmi era rușine să mă ridic din bancă, pentru că deseori pătam atât uniforma, cât și banca. Nu aveam parte de educație din partea părinților, iar vată nu găseam. Mai foloseam cârpe, dar de multe ori nu aveam din ce rupe ca să improvizăm, așa că mergeam fără și mă întorceam acasă murdară până la genunchi”, detaliază doamna Vivi.

Mamei sale îi era jenă să discute despre sexualitate. Vivi nu avea acces la materiale educaționale adecvate, motiv pentru care nu știa cum să folosească un absorbant. Își amintește că avea aproximativ 12 ani când și-a strecurat o cârpă mică în buzunar, iar de fiecare dată când simțea că îi curge sânge se retrăgea discret pentru a se șterge prin pantaloni, apoi mergea mai departe.

Recomandări

Cum a ajuns în faliment o fabrică veche de 100 de ani, care putea produce 10 milioane de perechi de șosete pe an. „Era o activitate uriașă, în trei schimburi”

Lipsa educației adolescentelor în privința propriului corp era generalizată. O altă amintire care i-a rămas vie în memorie privește o întâmplare petrecută într-un birt, unde o fată de 13 ani s-a întors de la toaletă și a început să plângă în văzul tuturor, țipând: „mi s-a spart fierea!”. 

Nimeni nu-i explicase vreodată ce înseamnă ciclul menstrual, iar frica și confuzia au transformat acel moment într-un episod traumatic pentru un copil.

O mătușă a lui Vivi, „mai emancipată”, își confecționa absorbante improvizate din cârpe, fixate de lenjerie cu capse. Într-o lume în care femeile erau lăsate să se descurce singure, astfel de soluții erau adesea singura opțiune disponibilă. 

Lupta lunară cu cozile interminabile

Alina, o femeie de 45 de ani din Zărnești, evocă, de asemenea, într-o conversație cu reporterul Libertatea, vremurile dificile ale comunismului. Deși era doar un copil, își amintește cum petrecea ore în șir la coada pentru vată medicinală. Avea 13 ani când mama ei le-a luat pe ea și pe sora mai mică cu patru ani, în speranța că fiecare va putea primi câte un pachet, pentru a avea rezerve în „zilele negre”. 

Ajunse în fața farmacistei, aceasta le-a privit și a spus: „Mama primește unul, tu unul, iar tu, micuțo, iei de la mami puțină vată dacă ai nevoie să îți bagi în urechi”. Mărturisește că, din fericire, nu a fost niciodată nevoită să recurgă la cârpe sau alte soluții provizorii și că abia târziu, după Revoluția din 1989, a descoperit tampoanele.

Recomandări

Care sunt pașii pe care Ucraina și Rusia ar trebui să îi respecte pentru a ajunge la un armistițiu durabil STUDIU

Anticoncepționale luate „pe sub mână”

Mariana, o femeie trecută de 65 de ani din Corabia, își amintește cu amărăciune cât de dificil era să fii femeie în perioada comunistă: „Viața era grea, ne descurcam cum puteam. Când aduceau vată la farmacie, vestea se răspândea imediat prin sat și femeile lăsau totul baltă. Se stătea cu orele, pentru că se dădea cu rația. Nu puteai să cumperi cât voiai, nu exista așa ceva! Luai un singur pachet, ca să ajungă la cât mai multe persoane. Și tot nu era suficient. Când se termina, improvizam. Foloseam cârpe, nu aveam de ales”.

Lipsa accesului la metode contraceptive aducea nesiguranță. Anticoncepționalele nu se găseau pe piață, iar femeile recurgeau la soluții riscante. „Se făcea rost greu de anticoncepționale. Mai erau femei în sat care aveau rude plecate peste hotare și care aduceau din afară. Dacă prindeau mai multe pachete, le vindeau pe ascuns, dar nu erau pentru oricine. Costau mult și nu toată lumea își permitea”, mai spune Mariana.     

Femeia povestește că ea însăși a încercat să ia anticoncepționale, dar le-a oprit repede, pentru că se simțea foarte rău. Existau simptome diferite. Unele paciente se îngrășau, altele slăbeau sau aveau stări de greață continue. Problema principală era că, nefiind prescrise de medic, erau administrate „empiric”, potrivit sfaturilor primite din vecini. „Țin minte că un flacon avea vreo 27-28 de pastile, le luai din prima zi de ciclu până le terminai, dar totul la întâmplare”, adaugă Mariana.

Condițiile igienice limitate și avorturile riscante

Deși condițiile de igienă erau precare, doamna Mariana spune că oamenii se obișnuiseră cu mizeria cotidiană. Nu-și mai permiteau luxul de a se gândi la efecte secundare. „Nu prea știu femei care să fi murit din cauza condițiilor grele de igienă, eram obișnuite cu ele. Dar de la avorturi mureau pe capete”, adaugă doamna din Corabia. Întreruperile de sarcină erau făcute în condiții extrem de proaste, din cauza represaliilor autorităților regimului dictatorial. Multe femei încercau să avorteze singure, cu ce metode mai auziseră. Ajungeau la spital când deja erau în pragul morții.

O perspectivă sociologică asupra efectelor legilor comuniste

Corina Doboș, sociolog, explică impactul restricțiilor severe asupra avortului și contracepției. Până în 1966, avortul la cerere era legal, fiind considerat singura metodă contraceptivă. „În prima parte a regimului comunist, avortul nu era interzis, ci limitat. În 1957, România avea una dintre cele mai liberale legi ale epocii, fiindu-le permis avortul femeilor de peste 16 ani fără acordul părinților sau al soțului, așa cum se întâmpla în alte state comuniste. Se plătea o taxă modică, iar avortul devenise metoda principală de control a nașterilor”, spune sociologul.

Decizia bruscă de interzicere a avortului în 1966 a avut un impact major, având în vedere că fusese singura metodă utilizată timp de un deceniu. „S-a văzut în natalitatea din 1967, când deja s-au născut mai mulți copii decât în anul precedent”, adaugă Corina Doboș.

Accesul limitat la mijloace contraceptive

Deși nu au existat legi care să interzică în mod explicit contracepția, metodele de prevenire a sarcinii erau foarte greu de accesat. „Contracepția nu a fost niciodată interzisă, nu a dat nimeni lege, dar medicamentele erau greu de găsit în farmacii. Din interviuri și alte studii aflăm că prezervativele chinezești se mai găseau în orașele mari, doar că acestea depindeau de voința bărbatului, pe când pilula și steriletul erau sub controlul femeii și nu era necesar să știe partenerul”, adaugă specialista.

Pilula contraceptivă, introdusă în SUA în 1960, se afla încă în faza de testare. „Am citit studii care arată că înainte de 1966, medicii din România recomandau mai degrabă steriletul, pentru că nu se cunoșteau efectele pe termen lung ale pilulei”, menționează experta.

Chiar dacă pilula era greu de găsit, existau metode alternative folosite pe ascuns. Farmaciste și studente la farmacie preparau ovule cu efect contraceptiv, iar unele femei făceau contrabandă cu pilule găsite din alte state socialiste. Pe lângă asta, doamna sociolog menționează că în București exista un centru de tratare a infertilității în care se făceau tot felul de preparate hormonale care să stimuleze fertilitatea, iar în secret se procurau și cu efect contraceptiv.

Încercări eșuate de educație sexuală

În anii ’60, medicii au propus introducerea educației sexuale în școli și promovarea contracepției ca alternativă mai ieftină și mai sigură la avort. Cu toate acestea, măsura nu a fost implementată, iar subiectul a rămas tabu. „Nu s-a introdus în școli, dar s-au scos diferite manuale de educație sexuală, doar că nu vorbeau despre contracepție. Era nevoie de un context mai larg: acces la metode contraceptive, disponibilitate pe piață, iar oamenii să fie instruiți și pregătiți să le folosească”, afirmă Corina Doboș.

După 1990, România a înregistrat un număr-record de avorturi și copii abandonați, atrăgând atenția comunității internaționale. 

Organizații precum Banca Mondială și UNICEF au sprijinit dezvoltarea unui program de planificare familială, contribuind la reducerea avorturilor de patru ori până în anul 2000. Lipsa educației sexuale rămâne o problemă, România fiind pe locul al doilea în Europa la mame tinere. Legea din 2022 privind educația sexuală impune acordul părinților în privința lecțiilor predate la școală, care încep abia din clasa a VIII-a, mulți specialiști fiind de părere că astfel este redusă eficiența programului. 

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro