Congresul PSD s-a desfasurat intr-o atmosfera tensionata din cauza taberelor formate in jurul celor doi contracandidati: Mircea Geoana si Sorin Oprescu.

Ion Iliescu, fostul presedinte al Romaniei, a fost intampinat la lucrarile PSD de o fanfara de revolutionari care l-au huiduit si i-au spus ca locul lui este alaturi de Miron Cozma, dupa gratii. Alta a fost atmosfera in momentul in care presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a intrat in sala congresului. Miile de participanti l-au aplaudat si i-au strigat numele minute in sir, fapt care l-a facut pe senatorul social-democrat sa lacrimeze. Ca sa se asigure ca va iesi presedinte, Mircea Geoana a sustinut o campanie de strangeri de maini, fotografii si sarutari cu aproape toti membrii PSD prezenti la congres.

Alegerile pentru presedinte au inceput cu retragerea din cursa a senatorului Iorgovan, care si-a exprimat sprijinul total pentru colegul sau Sorin Oprescu. Doctorul senator a spus ca daca in 1996 il felicita pe Emil Constantinescu ca a scapat Romania de Ion Iliescu, aluzie la Geoana care a facut acest lucru, astazi “eram sigur presedinte al partidului”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News