Zilele trecute, după ce băieţii în bleujandarm mi-au făcut “botezul” în Lacul Morii din Capitală, am explorat “măruntaiele” apelor.
Nu trece o săptămână fără ca “rechinii”, aşa cum li se mai spune celor 20 de scafandri de la Brigada Specială, să nu se avânte în “pântecul” apelor, fie că sunt lacurile din Capitală, fie că e Marea Neagră.
În cele câteva ore petrecute cu ei pe Lacul Morii din cartierul bucureştean Crângaşi, luptătorii m-au învăţat “să trag” pe mine un costum uscat de scafandru şi să-mi pun în spate buteliile cu oxigen, ca să pot respira cu ajutorul acestora.
Scafandrii pot lupta de pe apă
“Dacă îţi vine ameţeală, să ne spui, nu ne jucăm aici”, m-au avertizat băieţii. Cu emoţie, am făcut primii paşi de pe mal în apa rece ca gheaţa. Inima îmi bătea din ce în ce mai tare, simţeam c-o să-mi explodeze. Costumul greu mă trăgea puternic în apă, astfel că luptătorii au pompat aer în acesta, ca să mă menţin la suprafaţă. La un moment dat, am avut chiar senzaţia că mi-au îngheţat picioarele.
Zeci de minute de bălăceală, în care, cu o barcă cu motor, “am tăiat” în viraje ca la F1 Lacul Morii şi am intrat sub apă pentru reprize scurte de timp. E o senzaţie stranie, acolo, sub apă, pe care aş vrea s-o mai trăiesc. Chiar mă gândesc să mă înscriu la cursuri de scafandru pentru ca, într-o bună zi, să pot să mă afund, ca un profesionist, în adâncuri.
Am ajuns din nou la mal, fericit că am avut ocazia să mă antrenez cu luptătorii Brigăzii Speciale de Intervenţie “Vlad Țepeş” a Jandarmeriei Române, cei care nu vor ezita niciodată să atace inamicul din sau de pe apă, în costum de scafandru şi cu arma la ochi.