„M-am uitat la știri și nu am înțeles nimic. De ce luptă?”. Ce părere au despre război rușii care înainte de asta nu erau interesați de politică

Larisa (nume schimbat) locuiește în Moscova și lucrează în zona de marketing. Fostă manichiuristă

„Acum am 48 de ani, nu mai am mult până la pensie, dar nu o simt. Eram obișnuită să mă perfecționez constant, să mă bazez pe mine și pe forțele mele. Nu-mi păsa ce se întâmpla în lumea din jurul meu. Era ca și cum forțele tuturor se stingeau la bătrânețe, în timp ce eu, dimpotrivă, aveam tot mai multă energie în fiecare an.

Sunt o fostă manichiuristă, dar în ultima vreme am făcut publicitate targetată pe social media – lucrez în special cu industria de beauty. În timpul pandemiei, am început să studiez: într-o zi, stăteam și mă uitam pe Instagram și m-am gândit de ce să nu-mi monetizez navigarea în social media? Am ascultat un curs de formare – nu era ceea ce-mi plăcea, am ales altul și mi-am dat seama că publicitatea targetată era mai bună pentru mine. Am investit 97.000 de ruble într-un program de training, dar, întâmplător, i-am recuperat destul de repede.

La început am mers pe la cunoscuții mei, pentru a le promova paginile. Colegii – manichiuriste, make-up artiști, coafeze – au lăsat recenzii, eu am lucrat la portofoliu, apoi am început să cer bani. În timp, au apărut comisioane mai mari din partea celor buni la manichiură și alte tratamente de înfrumusețare. În cele din urmă am crescut prețul și au apărut și mai mulți clienți. Atunci am simțit pentru prima dată că am reușit.

Recomandări

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

Credeam că pensionarea este exclusă: voi trăi veșnic pe Instagram și Facebook, învățând lucruri noi, poate deschizându-mi propriile cursuri de publicitate. Dar apoi Meta a fost blocat.

„Creierul meu a refuzat să creadă”

Toată lumea a fost șocată. Acesta este profitul nostru, munca noastră. Când a început războiul, nu m-am gândit la blocaj, la criză, la faptul că ceva va merge prost. Au existat zvonuri, dar nu am intrat în detalii – acum îmi dau seama că creierul meu a refuzat să creadă până în ultimul moment. Iar acum lumea s-a prăbușit. Atât profesorii mei de publicitate, cât și mastodonții – marketerii cu majusculă – sunt șocați. Acum, diferențele dintre noi au fost șterse – o luăm de la capăt.

Nu-mi place politica, nu am fost niciodată interesată de ea. Bineînțeles, când au început ostilitățile în Ucraina, mi-a părut rău pentru oameni, nici nu vreau să discut acum. Dar o operațiune specială este ceva îndepărtat, iar rețelele noastre de socializare sunt despre ființe umane, aceasta este viața obișnuită, cu asta vă hrăniți. Acum, după ce s-au întâmplat toate acestea, înțeleg că trebuie să fii la curent, să știi ce se întâmplă în jurul tău, pentru ce să te pregătești, la ce să reziști, pentru ca măcar să nu fie atât de brusc.

Recomandări

Similitudini în programele de guvernare: decalogul USR – AUR

În timp, emoțiile s-au mai domolit. Mă conectez din ce în ce mai rar la Insta și Facebook: majoritatea clienților sunt prea leneși să își activeze VPN-urile și ce este de făcut fără clienți? Acum mă reeorientez urgent. Am postat pe VK (VKontakte – cea mai mare rețea de socializare rusească, n.red.), dar am plecat: era foarte incomod. Și am considerat că publicul de afaceri nu stă acolo – mai mult școlarii și studenții. Algoritmii de pe Facebook și Instagram funcționează mai bine, pe VK totul trebuie făcut manual. Îmi ia timp să mă descurc, timp pe care l-aș fi putut petrece cu clienții mei. Desigur, este destul de rău să ne certăm rețelele de socializare, dar acum mă simt ca și cum aș fi condus un Mercedes în ultimii ani, iar acum trebuie să trec la o Lada Kalina. 

O iau de la zero, pentru că toată experiența pe alte rețele de socializare este inutilă. Lucrez din nou gratis, îmi construiesc un portofoliu. Luna aceasta am rămas fără salariu, luna viitoare cred că voi rămâne iar fără salariu. Există o rezervă financiară, dar când ești obișnuit să vezi bani în mână, desigur, este dificil să te reajustezi. Nu mă gândesc decât la câți bani aș avea, dacă îi pot cheltui acum, pentru că nu știu cât de mult va trebui să întind «plapuma» aceea. Chiar nu vreau să mă întorc la manichiură”. 

Recomandări

Hoție la Castelul Peleș. Casa Regală și statul român, furați de rețeaua angajaților prin metoda biletelor revândute

Yana, 34 de ani, croitoreasă din regiunea Sverdlovsk (nume schimbat)

„Orașul nostru este unul foarte mic și am perceput întotdeauna politica precum ceva îndepărtat. Ei bine, oamenii merg la proteste la Moscova și Sankt Petersburg, sunt nemulțumiți de ceva. O lege a fost adoptată de parlamentari care se află la 2.000 de kilometri distanță. Nu, și noi avem destule probleme, dar nu am înțeles niciodată că evenimentele politice au cumva legătură cu noi. Oamenii protestează acolo, în timp ce salariile noastre scad, dar nu am avut niciodată sentimentul că ar avea vreo legătură. În general, trăiam în propria mea lume imaginară.

Când eram mică, bunica mea m-a învățat să croșetez. A fost întotdeauna un hobby al meu: am studiat asistență medicală și am lucrat într-un spital. Am renunțat chiar și la tricotat pentru o vreme. Dar apoi au venit vremuri grele și nu aveam bani, așa că am început să tricotez jucării drăguțe și să le vând pe Instagram. Dintr-odată, vânzările au crescut și am decis să continui să o fac chiar și atunci când au venit banii. Acum câștig doar din ceea ce obțin din vânzarea jucăriilor mele tricotate. Soțul meu este principala sursă de venit pentru familia noastră, iar eu nu am un salariu fix: ceea ce fac și ceea ce vând.

Oamenii percep politica precum ceva complicat, murdar, tulbure, ca pe un fel de jocuri de culise. Iar tricotatul este de obicei făcut de fete pozitive. Cei care sunt puternici probabil că își construiesc o afacere sau nu știu… se duc și lucrează la poliție. În tricotajul nostru, fetele sunt întotdeauna drăguțe, fără negativism. Întotdeauna se obișnuiește să ne lăudăm reciproc munca. Noi realizăm frumusețe, bucurie. Și ești atât de prins în această lume roz, încât nu mai vrei să aduci nimic altceva decât bucurie în viața ta. Construiești un gard lung de un metru în capul tău și asta e tot, atâta timp cât toată lumea este în viață și bine, nimic nu te îngrijorează.

Noi, ca toată lumea, am fost educați să respectăm memoria veteranilor, să ne amintim de isprăvile soldaților sovietici. Și, cumva, recunoștința de a trăi sub un cer liniștit a rămas cu mine.

Și dintr-odată te trezești și cerul nu este deloc liniștit, țara ta a început brusc un război. Ce război? De ce război? Ți-ai pierdut mințile? Credeam că războaiele sunt undeva în Africa sau în țări disfuncționale precum Afganistanul. Dar de ce a intrat țara noastră în război? De ce este nevoie de război cu Ucraina?

Yana, croitoreasă:

„Din prima zi am vrut ca această oroare să se termine, pentru ca ucrainenii să nu mai sufere”

Să fiu sinceră, am urmărit știrile și nu am înțeles nimic. Ce s-a întâmplat acolo care nu a putut fi rezolvat pe cale pașnică? Ei bine, diplomații nu au ajuns la un acord. Există tot felul de sancțiuni și amenințări economice. De ce ar trebui să existe un război? Din prima zi am vrut ca această oroare să se termine, pentru ca ucrainenii să nu mai sufere. Încă nu înțeleg de ce țara mea suferă din cauza lor. La început am fost confuză. Apoi, când mi-am dat seama că nu era nevoie de acest război, m-am înfuriat. Pe Rusia, pe guvern. M-a durut atât de mult să știu că vecinii mei au decis să ucidă pentru mine, că cineva le lua viețile și le ruina în numele meu.

Am decis că viața merge mai departe, până la urmă. Războiul este teribil, dar ce voi face pentru a-l opri? Pot să-mi trăiesc viața în continuare. Așa că am decis să-mi fac treaba și să aduc bucurie cu jucăriile mele. Pentru câteva zile am trăit într-o stare de «fără negativitate, doar animale drăguțe tricotate». Și apoi, Instagram a fost blocat și nu mi s-a permis să-mi fac treaba.

A trebuit să configurez totul din nou prin VK. O parte din clienți au plecat după mine, alții au rămas cu mine în Insta: cu VPN-ul m-am descurcat, deși nici cu el Instagramul nu funcționează întotdeauna bine. Dar unii dintre clienți au dispărut și trebuie să găsesc alții noi. 

Și, în general, vremurile sunt grele acum, vremurile sunt grele – nu este timp pentru jucării. Oamenii încep să ceară reduceri, spunând că, dacă au bani, cu siguranță îmi vor cumpăra obiectele de artizanat. Aud acest «cu salariul meu» mai des acum decât înainte. Nu vor să cheltuiască banii, îi înțeleg, dar și eu trebuie să mănânc ceva. Prețul consumabilelor a crescut, de asemenea, în mod surprinzător. La început am fost surprinsă: firul este al nostru [rusesc], cum ar fi putut fi afectat de sancțiuni? S-a dovedit că firele erau ale noastre, dar transportul lor înainte și înapoi, încărcarea și descărcarea erau toate legate fie de companii străine, fie de cursul de schimb al dolarului. 

Veniturile erau deja mici, iar acum au scăzut pentru că sunt mai puțini clienți. Din fericire, soțul meu pare să se descurce bine cu banii. Mi-am restrâns cheltuielile, nu pot spune că mor de foame. Dar există o neliniște constantă: ce se va întâmpla mâine? Ar trebui să-mi caut un nou loc de muncă sau mai pot rezista? Vor fi mai mulți sau mai puțini clienți? Și cum rămâne cu prețurile? Mă gândesc să încep să tricotez nu jucării, ci eșarfe și pulovere – dar nu știu dacă va exista cerere pentru ele.

La început m-am uitat la televizor și am citit știrile de pe internet, dar nu găseam un răspuns la întrebarea de ce s-a întâmplat totul. Adică, desigur, Occidentul impune sancțiuni, totul se scumpește din cauza războiului din Ucraina, dar nimeni nu mi-a explicat de ce naiba am intrat în Ucraina. Am renunțat și am decis să citesc ce spun alte surse. Am căutat Ekho Moskvy (radio Ecoul Moscovei, închis între timp, n.red.) și nu mai era acolo. Am mai găsit și alte articole și imagini, nu mai știu unde.

Și sunt pur și simplu șocată. Orașele sunt distruse, oamenii sunt împușcați în mașini, nu există ajutor umanitar. Este groaznic, toate plângerile mele că prețurile au crescut și că nu există clienți sunt nimic în comparație cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. 

Mintea mea refuză să accepte. Nu mă mai uit la niciuna dintre sursele de informare [nici la media de stat, nici la cea independentă]. Pur și simplu nu mă pot uita la ea până nu o diger. Dar nici eu nu pot trăi așa cum trăiam înainte, doar împletind jucării. Este o oroare care trebuie oprită. Nu vreau să aflu cine este de vină, cine nu este de vină – războiul trebuie să înceteze. În timp ce politicienii se joacă, oamenii obișnuiți mor. Poate că îmi voi reveni și voi afla mai departe ce se întâmplă în Ucraina”.

Mai multe, pe Meduza.

Urmărește-ne pe Google News