Deşi nevinovat, un maramureşean de 22 de ani a trecut prin momente de groază după ce a fost ridicat de acasă de poliţişti şi plimbat din arest în arest, din Baia Mare până la Paris. Pe numele lui fusese emis, de autorităţile franceze, un mandat european de arestare pentru complicitate la furt.

După ce a fost în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, între 8 şi 14 iulie, Răzvan Butuc a mai stat după gratii în Cluj-Napoca şi în Bucureşti. A fost trimis apoi în Franţa, unde avea mandat de arestare. “Pe 17 iulie, am fost dus în arestul de la Reims. M-au întrebat dacă recunosc mai multe persoane din nişte fotografii şi mi-au spus că sunt suspect de complicitate la furt, în Franţa. Eu mai fusesem în Franţa doar când aveam 10 ani”, a povestit Răzvan Butuc.

Pentru că nu s-au găsit probe concrete împotriva lui, tânărului nu i s-a prelungit mandatul de arestare şi a fost abandonat în faţa Tribunalului din Reims, fără nici un ban în buzunar. Am reuşit, în cele din urmă, să sun nişte prieteni, care mi-au plătit drumul spre casă. Două săptămâni autorităţile m-au plimbat ca pe un bagaj. Voi da în judecată statul francez pentru umilinţele îndurate”, mai spune tânărul.

 
 

Urmărește-ne pe Google News