„Mi-au zis câţiva prieteni şi am venit aici într-un suflet. Nu ştiu ce l-a determinat să se urce acolo. Nu avea nici o supărare, nici o boală. Vreau să vorbesc cu el, să-l fac să coboare”, ne-a mărturisit omul. Numai că negociatorii au decis că e mai bine ca el să stea departe de fratele său.

O oră mai târziu a apărut şi fiul cel mic al bărbatului. Agitat, tânărul şi-a aruncat ochelarii de soare de pe faţă, s-a dezbrăcat de tricou şi a început să-şi strige părintele.

„Tatăăăă, coboară de acolo! Dacă nu mă lăsaţi să merg la el, mă arunc eu, să ştiţi” i-a ameninţat tânărul Remus Ştefan pe oamenii legii. Nici pe el poliţiştii nu l-au lăsat să treacă mai departe de benzile de delimitare, ca să nu intervină în discuţia pe care negociatorii o aveau cu tatăl lui.”Nu ştiu de ce s-a urcat acolo. Nu are probleme, poate o fi puţin supărat din cauza mea şi o fi puţin băut, dar tre să se dea jos de acolo!”, ne-a declarat băiatul.

Peste câteva minute, o femeie cu batic pe cap şi o plasă în mână a venit şi ea lângă poliţişti şi le-a zis ispăşită: „Eu am fost soţia lui. Din 1990 ne-am căsătorit şi am trăit 20 de ani împreună. Ţinem şi acum legătura. Dacă mă duc la el, sigur îl fac să coboare. Mă împac cu el, numai să nu se omoare”, le-a zis oamenilor legii Fira Rupea (59 de ani).

Din România până în Coreea de Sud pe motocicletă: un traseu de 36.000 de kilometri făcut în 91 de zile. Cifrele unei călătorii extraordinare
Recomandări
Din România până în Coreea de Sud pe motocicletă: un traseu de 36.000 de kilometri făcut în 91 de zile. Cifrele unei călătorii extraordinare

Văzând că nu are sorţi de izbândă femeia a plecat aşa cum a venit. Anchetatorii spun că omul ar fi fost supărat pe poliţiştii de la secţia 4 cu care fiul lui a avut probleme şi de aceea a recurs la acest gest.

Totuşi, după 9 ore, negociatorii au reuşit să-l determine că coboare de pe pod. Pentru că a blocat traficul rutier în zona pasajului Basarab, bărbatul riscă acum o amendă de până la 500 de lei. Oamenii legii îl vor duce probabil şi la o expertiză psihiatrică.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Sebastian Stan vindea popcorn, însă azi se bucură de o carieră de succes. Este un star internațional, se află în topul milionarilori, are o iubită superbă, iar asta nu e tot. Ce s-a mai aflat acum despre el
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă iubita lui Sebastian Stan, românul care a luat un Glob de Aur. Ce a spus despre ea, pe scenă, a surprins pe toată lumea
Zodiile care pot câștiga la loto până la finalul lunii ianuarie. Șansa surâde acestor 3 nativi
FANATIK.RO
Zodiile care pot câștiga la loto până la finalul lunii ianuarie. Șansa surâde acestor 3 nativi
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor. Apartamentul e decorat în alb și bej și e pe două etaje / FOTO
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Observatornews.ro
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect
HOROSCOP
Horoscop 8 ianuarie 2025. Balanțele fac un mic sacrificiu ocupându-se de chestiuni concrete, să facă rost de resurse și să le administreze corect

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI